Astazi, 10 noiembrie a.c., in sala Senat din corpul T (Rectorat) al Universitatii Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iasi a avut loc decernarea titlului de Doctor Honoris Causa prof. univ. dr. Alexandru Horia Barbat de la Universitatea „Politecnica de Catalunya” din Barcelona, Spania. Comisia care a decis acordarea acestui titlu a fost formata din presedintele Ion Giurma, rectorul Politehnicii si membrii : prof. univ. dr. ing. Daniela Preda de la Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti, prof. univ. dr. ing Ioan-Petru Ciongradi, de la Facultatea de Constructii si Instalatii din Iasi, prof. univ dr.ing. Nicolae Taranu, decanul Facultatii de Constructii si Instalatii de la UTI, prof.univ.dr. Mihai Budescu, seful Catedrei de Mecanica Constructiilor de la UTI si prof. univ. dr. ing Virgil Breaban decan al Facultatii de Constructii de la Universitatea “Ovidius” din Constanta.
Deschiderea festivitatii a fost facuta de rectorul Politehnicii care a multumit tuturor pentru prezenta si a dat cuvantului prof.univ.dr. Mihai Budescu pentru a da citire “Laudatio-ului” ce a cuprins traiectoria didactica a prof. univ. dr. Alexandru Horia Barbat atat din Romania, cat si din strainatate.
Profesor cu 72 de articole ISI
“As vrea sa subliniez ca domnul profesor Alexandru Horia Barbat a desfasurat o activitate academica remarcabila care este concretizata prin publicarea unor carti de referinta, articole de specialitate, prelegeri de inalta tinuta apreciate unanim de studentii si specialistii din domeniu. Rezultatele exceptionale din activitatea stiintifica il consacra in randul personalitatilor de frunte din domeniul structurilor ingineresti pentru constructie, ca atare comisia ii inmaneaza acest tittlu onorific”, a subliniat Mihai Budescu, seful Catedrei de Mecanica Constructiilor de la UTI.
In contextul confilictului existent in mediul universitar legat de recunoasterea pe care o confera Institutul de Stiinta si Informatie (ISI) profesorilor , unul dintre cele mai interesante aspecte pe care le-a relevat discursul prof. Budescu a fost faptul ca, prof. univ. dr. Alexandru Horia Barbat are recunoasterea ISI prin lucrarile pe care le-a publicat in reviste internationale de specialitate. “Profesorul Alexandru Barbat are publicate peste 275 de lucrari in volumele unor congrese de specialitate nationale si internationale de prestigiu, dar si peste 21 de lucrari la seminarii si workshopuri. Iar rezultatele sale au materializate in 33 de carti si capitole de carti publicate ca autor sau coautor si 72 de articole recunoscute ISI” a adaugat prof.univ.dr. Mihai Budescu.
Dupa acceptarea distinctiei concretizata prin ritualului robei, prof. univ. dr. Alexandru Horia Barbat a luat cuvantul: “Din cei 32 de ani pe care i-am stat in Romania, 14 ani am locuit la Iasi in foarte stransa legatura cu Universitatea Tehnica “Gheorghe Asachi”. Privind retrospectiv trebuie sa spun ca aceasta a fost perioada care a avut cea mai influenta asupra vietii mele. Aici, am invatat sa fiu inginer, profesor, cercetator si acest lucru s-a datorat in mare masura profesorilor mei, multi dintre ei aflandu-se astazi in aceasta sala. In acest context inteleg si primirea titlului, care este pentru mine extraordinar tocmai datorita acestei stranse legaturi pe care am avut-o intotdeauna cu Universitatea Tehnica”.
Alexandru Horia Barbat a prezentat o lucrare cu titlul “Evaluarea riscului seismic” folosindu-se in expunerea sa de trei exemple: un posibil cutermur in Barcelona, actiunea seismica care a afectat spitalul din Lorca si situatia sigurantei catedralei din Mallorca. In acest punct, profesorul a tinut sa arate ca seismele sunt impredictibile, insa omul poate interveni prin realizarea unor constructii bine executate si in conformitate cu regulile de protectie anti-seismice. Prin calcule seismice realizate in zone care prezinta riscuri, acesta a putut concluziona ca ai cum sa “masori nemasurabilul”.
Spre finalul festivitatii, rectorul Ion Giurma i-a mai inmanat o diploma “De recunostinta”, un album si o placheta cu emblema universitatii.
Adriana Danila
Alexandra Filip
Niciun comentariu