Colocviul ”Imagine si text: strategii de interpretare”, organizat de Universitatea de Arte “George Enescu” (UAGE) din Iasi si Universitatea “Al. I. Cuza” (UAIC) din Iasi, continua maine, 28 octombrie, cu o serie de comunicari ce vor avea loc, de la ora 10.00, in salile D308 si D306 din Corpul D al UAIC.

”E al doilea an consecutiv cand organizam acest colocviu care ne indeamna la reflectie filosofica, este un exercitiu pentru toti participantii. Am primit in jur de 50 de propuneri de comunicari de la studenti dintre care am ales cinci teme de discutie, printre care „Interpretare si intelegere” sau „Conceptul contracultura”, a declarat lector univ. dr. Cristian Nae si unul dintre organizatorii evenimentului.

Studentii au avut posibilitatea de a veni cu noi propuneri de comunicari. Acestea trebuiau sa contina titlul si rezumatul comunicarii care apoi erau trimise profesorilor organizatori lector univ. dr. George Bondor, de la UAIC si lector univ. dr. Cristian Nae, de la UAGE.

Colocviul „Imagine si text: strategii de interpretare” se adreseaza cercetatorilor din toate domeniile umaniste si social politice. Lucrarile colocviului vor fi publicate ulterior intr-un volum.

Elena Margheoalei