Joi, 5 mai a.c., prof. univ dr. Stelian – Traian Dumistracel, doctor in filologie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi (UAIC), a primit din partea Universitatii „Dunarea de Jos” din Galati (UGAL) titlul onorific de Doctor „Honoris Causa”. Ceremonia de acordare a distinctiei a fost organizata in cadrul celei de a treia conferinte internationale numite „Paradigma discursului ideologic” si s-a desfasurat in timpul intilnirii cu tema „Discursiv si metadiscursiv in comunicare”. “Acest titlu este lucrul cel mai frumos care mi s-a intamplat in cariera mea didactica, nu in cea de cercetare. Alte titluri le-am primit in virtutea experientei, a publicatiilor si au venit cumva de la sine. Acesta, insa, a venit de la niste oameni, fostii mei colegi, studenti si doctoranzi, care acum sunt profesori. Ei au tinut sa ma cheme si sa-mi dea o diploma din sufletul lor. Daca intr-un loc in care lucrezi ramane in urma ta o amintire placuta si daca ei te pot pretui pentru ce ai facut, este cel mai important lucru care ti se poate intampla”, a declarat prof. univ. dr. Stelian-Traian Dumistracel.
Comisia care a decis acordarea distinctiei academice fost prezidata de prof. univ. dr. Mirela Praisler, prorector pe cercetare la UGAL, iar membrii acestia au fost prof. univ. dr. acad. Gheorghe Chivu de la Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti, prof. univ. dr. Traian Diaconescu, de la Facultatea de Litere a UAIC, prof. univ. dr. Ioan Carac, prof. univ. dr. Elena Croitoru si prof. univ. dr. Anca Gata de la Facultatea de Litere a Universitatii din Galati. Pe linga acestia „la ceremonie au fost prezenti doi invitati de onoare din Iasi, prof. univ. dr. Dan Stoica, prodecanul Facultatii de Litere a Universitatii «Alexandru Ioan Cuza», si doamna Gabriela Haja, cercetator stiintific principal la Institutul «Alexandru Philippide», care au adus omagii universitatii din Galati pentru gestul de atribuire a acestui titlu onorific”, a mai precizat prof. univ. dr. Stelian-Traian Dumistracel.
Prof. univ. dr. Stelian – Traian Dumistracel a fost profesor titular intre anii 1997 – 2001 la Facultatea de Litere, Istorie si Teologie de la universitatea galateana, iar din anul 2004 membru corespondent al acesteia. In prezent coordoneaza activitatea departamentului de dialectologie de la Institutul de Filologie Romana „Alexandru Philippide” al Academiei Romane, Filiala Iasi si sustine cursuri la Departamentul de Jurnalism si Stiinte ale Comunicarii de la Facultatea de Litere a UAIC. Specialist in dialectologie, lexicologie, romanistica, frazeologie, etnostilistica si in pragmatica comunicarii, prof. univ. dr. Stelian – Traian Dumistracel a publicat opt volume de autor, peste 200 de studii in reviste de specialitate romanesti si straine si a contribuit la realizarea „Noului atlas ligvistic pe regiuni”, editat in trei volume.
Andreea Marosac
Iulia Ciuhu
Niciun comentariu