(STIINTIFIC, 08.00) UMF – CONFERINTA – INSOMNIE / Studentii medicinisti organizeaza, de Ziua Mondiala a Somnului, o conferinta de specialitate.
(CUZANET, Iasi, 24 martie) – Societatea Studentilor Medicinisti Iasi (SSMI) organizeaza, vineri, 26 martie a.c., o conferinta dedicata Zilei Mondiale a Somnului (care a avut loc pe 21 martie). Evenimentul se va desfasura incepand cu ora 10.00, in Amfiteatrul “Mihai Duca” al Universitatii de Medicina si Farmacie “Gr. T. Popa” Iasi (UMF).
Conferinta va aborda doua teme principale, sustinute de conf. dr. Daniela Boisteanu de la UMF si de dr. psihiatru Victor Cojocaru. “Vor fi discutate patologia care tine de insomnie si motivele agresivitatii ei fata de organism, ceea ce este foarte important de stiut de catre viitorii medici de la UMF. Spre deosebire de Romania, in strainatate exista o adevarata medicina a somnului, astfel incat in prima parte a conferintei se va discuta despre Clasificarea Internationala a Bolilor Somnului si despre Sindromul de apnee de somn, urmand ca in partea a doua sa fie dezbatute cauzele depresiei si datoria medicilor de a recunoaste pacientii depresivi si de a-i ajuta”, a declarat Oxana Grosu, Coordonatorul Departamentului de Sanatate Publica al SSMI.
Ziua Mondiala a Somnului se sarbatoreste anual pe 21 martie si are scopul de a determina populatia sa constientizeze importanta somnului si efectele negative pe care insomniile le provoaca sanatatii umane. / Andra Petrariu, Andreea Marosac