(STIINTIFIC, 13.00) POLITEHNICA – CONCURS “ADOLF HAIMOVICI” – PREMIERE / S-au desemnat castigatorii concursului “Adolf Haimovici”.
(CUZANET, Iasi, 24 mai) – Duminica s-a incheiat, la la Universitatea Tehnica ,,Gheorghe Asachi'' din Iasi, Concursul National de Matematica Aplicata ,,Adolf Haimovici''.Concursul organizat de Facultatea de Constructii de Masini si Management Industrial s-a desfasurat in perioada 21-23 mai. Au fost acordate 15 premii locul I, 16 premii locul al II-lea si 23 premii locul al III-lea, alaturi de peste 200 de mentiuni. De asemenea, au fost acordate trei premii speciale pentru solutii deosebite ale unor probleme, patru premii speciale elevilor de clasa a-XII-a pentru rezultatele deosebite obtinute pe parcursul ultimilor patru editii(care au primit premii si in clasa a-IX-a, a-X-a, a-XI-a si a-XII-a).
"A fost un concurs foarte reusit. Au participat 584 elevi din toata tara, iar pregatirea lor a fost foarte buna. Am fost bucurosi sa vedem la munca pe cei mai buni elevi la matematica de la 4 specializari de liceu si am fost bucorosi sa ne prezentam Universitatea si Facultatea noastra. Suntem siguri ca o parte din ei se vor intoarce la Iasi si vor fi studentii nostrii, iar ceilalti isi vor aminti, si ei, cu placere de acest Concurs. Aducem multumiri tutoror celor care cau contribuit la buna organizare a concursului, Inspectoratului Scolar Judetean Iasi, Colegiului Tehnic "Gheorghe Asachi" si tuturor colegilor din Facultatea noastra,'', a precizat prof. univ. dr. ing. Gheorghe Nagit, decanul Facultatii organizatoare.
Premiile I au fost in valoare de 200 de lei, premiul al II- lea 150 de lei iar premiul al III-lea 100 de lei, iar pe langa bani concurentii au mai primit diplome, tricouri, carti si pixuri. Toti cei premiati pot fi admisi fara concurs la Facultatea de Constructii de Masini si Management Industrial.
Concursul se afla la cea de-a XIV-a editie si a fost organizat de Inspectoratul Scolar al Judetului Iasi si Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, sub egida Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului si cu sprijinul Primariei Municipiului Iasi. La concurs au participat aproximativ 600 de elevi din clasele IX – XII, din toate judetele tari si din municipiul Bucuresti. Rezultatele concursului au fost postate pe site-ul: http://www.cm.tuiasi.ro/docs/REZULTATE_Haimovici_NAT_2010.pdf. / Olga Grigorescu
Niciun comentariu