(STIINTIFIC, 19.00) POLITEHNICA – STUDII POSTDOCTORALE / Proiect de studii postdoctorale la Universitatea Tehnica “Gh. Asachi”.

(CUZANET, Iasi, 26 martie) – Universitatea Tehnica “Gh. Asachi” din Iasi a cistigat un proiect postodoctoral interdiciplinar care prevede colaborarea cu universitati din Europa, acordarea de burse in valoare de 1000 de euro pe luna si stagii de practica in strainatate de jumatate de an. Partenerul institutiei iesene in acest proiect este Universitatea Politehnica din Timisoara, care va putea participa cu 15 tineri doctori, in timp ce UTI va avea 38 de locuri disponibile, 16 in acest an si 22 in anul urmator.

Candidatii vor fi selectati in functie de indici de performanta, respectiv lucrarile publicate, granturile castigate si in urma unei competitii de proiecte. Un alt criteriu este limita de varsta, de 40 de ani si studiile de doctorat sa fi fost sustinute in ultimii opt ani. “Vom pune pe site pasii pe care trebuie sa ii urmeze un doctor pentru a intra in program. Perioada de selectie este de doua luni. Le oferim sansa se lucreze trei saptamani jumatate la proiecte”, a declarat prof.univ.dr.ing. Carmen Teodosiu, prorector responsabil cu activitatea de cercetare stiintifica la Universitatea Tehnica din Iasi.

Participantii au de ales intre urmatoarele domenii: Mediul dezvoltarii  durabile, Calculatoare si tehnologia informatiei, Tehnologii Inovative si Materiale Performante. Programul este impartit in doua proiecte, unul care incepe anul acesta si dureaza 34 de luni si al doilea cu o durata de 24 de luni cu termen de incepere anul viitor.

Proiectul “Performera” a fost depus anul trecut, pe 31 august 2009, la Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU). / Olga Grigorescu, Diana Iabrasu, Anca Sevastre