(STIINTIFIC, 12.00) MEDICINA HOLISTICA – SEMINAR/ Doi profesori din Marea Britanie vor vorbi despre "Medicina holistica".

(CUZANET, Iasi, 4 martie) – Un seminar cu tema "Medicina holistica" va fi sustinut sambata, 6 martie, incepand cu ora 10.00, in Aula G. E. Palade din incinta Universitatii de Medicina si Farmacie  "Gr. T. Popa" din Iasi . La acest eveniment au fost invitati sa participe doi din cei mai importanti practicanti ai medicinei holistice din Marea Britanie, dr. Tim Patten de la Universitatea de Medicina din Southampton si dr. Andrew Mott de la Universitatea de Medicina din Brigham."La aceasta intalnire se va discuta despre cum trebuie abordat un pacient, privindu-l ca intreg. Mesajul transmis de cei doi invitati din strainatate este ca un om atunci cand se prezinta la medic pentru ca este bolnav vine cu toate problemele sale si nu numai cu boala sa si astfel acesta trebuie tratat ca un intreg, medicul avand responsabilitatea de a se ocupa de fiecare problema si nu doar strict de boala cu care s-a  prezentat", a spus Daniel Paval, initiatorul programului.
 
Acesta ramura a medicinei studiaza  mentinerea sanatatii mintale printr-o terapie alternativa care implica atat tratamente moderne cat si traditionale. Medicina holistica se afla in stransa legatura cu medicina homeopatica, acupunctura, fizioterapia, stiinta nutritionala, aromaterapia. "Abordarea holistica in vindecare recunoaste ca elementele emotionale, mintale, spirituale si psihice ale oricarei persoane alcatuiesc un sistem. Aceasta invitatie se adreseaza in special studentilor la medicina care sunt medicii de maine, dar si doctorilor", a adaugat Daniel Paval, initiatorul programului./ Irina Enea