(STIINTIFIC, 10.00) "ARTE" – THALASSA OF MYTHS – PROIECT U.E./ Proiect european de 150 de mii de euro la Universitatea de Arte.
(CUZANET, Iasi, 10 octombrie) Ieri, in Sala Studio a Universitatii de Arte „George Enescu” (UAGE) s-a desfasurat workshop-ul proiectului „Thalassa of Myths”, realizat prin programul CULTURA 2000, sectiunea 2007-2013 si finantat de Uniunea Europeana cu 150 de mii de euro.
La eveniment au participat cei patru reprezentanti ai tarilor implicate in proiect (Grecia, Bulgaria, Romania, Italia), precum si coordonatorul proiectului pentru Romania, Antonela Cornici, presedintele Centrului European de Educatie si Cultura Artemis, Iasi.
Inceput la ora 17, atelierul de lucru a debutat cu o prezentare generala a basmelor si povestilor romanesti. Tema workshopului coordonat de cercet. st. gr. I dr. Gabriela Haja, membru la Institutului de Filologie Romana „A.Phillipide” al Academiei Romane, filiala Iasi a fost „Traditii orale romanesti, civilizatia oralitatii”. Discutiile au facut referire la mostenirea culturala de tip folcloric, moderatorul prezentind prin intermediul unei proiectii video viata rurala ca spectacol, cu toate caracteristicile ei: aspectul locuintelor rurale, interiorul acestora, obiceiurile taranilor, costumele lor populare, ocupatiile casnice si agricole, obiceiurile calendaristice si alimentatia lor.
Partea a doua a proiectului urmeaza sa se desfasoare in luna decembrie a acestui an si va consta intr-un spectacol ce va pune in scena piesa „Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”, in regia  lectorului univ. dr. Octavian Jighirgiu, la Teatrul National „Vasile Alecsandri” din Iasi.
„Thalassa of Myths”, sectiune a programului Cultura 2000 este un proiect cultural ce isi propune sa adune toate elementele culturale comune ce exista in traditiile celor patru tari europene. „Proiectul a fost infiintat anul trecut, dar radacinile sunt mult mai vechi. Am inceput acum patru ani investigarea traditiilor orale, a basmelor si traditiilor grecesti. Desigur ca am gasit multe asemanari ale traditiilor din cele patru tari participante. Povestile, basmele si traditiile orale din toate aceste tari sunt adunate intr-o arca. De fapt noi vrem sa demonstram ca basmele, povestile nu sunt doar pentru copii", a spus Nicholas Camtzi, directorul Centrului de Educatie si Inalte Studii din Grecia.
Promotorul acestui proiect este Centrul de Educatie si Inalte Studii din Grecia, care il are ca director pe Nicholas Camtzi. Printre organizatorii proiectului se numara: Teatrul Pro Rodopi Foundation, din Bulgaria, Centrul European de Educatie si Cultura Artemis Iasi si Asociazone Culturale Teatro Inverso din Italia. Colaboratorii din Romania, ce se afla in parteneriat cu Centrul Artemis sunt Universitatea de Arte „George Enescu” si Teatrul National „Vasile Alecsandri”.
Proiectul european se va desfasura pe o perioada de doi ani si se va finaliza cu doua festivaluri: unul in luna aprile la Atena si unul in luna iunie la Italia. Ele vor reuni spectacole din toate tarile participante, ce vor consta in prezentarea unor piese de teatru ce au ca tematica animalele, care conform traditiilor vechi reprezinta sociabilitatea./ Catalina Caragea