(STIINTIFIC, 18.00) UMF – SIMPOZION – ZILELE MEDICAMENTULUI / La Universitatea de Medicina si Farmacie incep maine “Zilele Medicamentului”.
(CUZANET, Iasi, 12 mai) – La Universitatea de Medicina si Farmacie “Gr. T. Popa” din Iasi (UMF) incepe maine, 13 mai, cea de a VIII-a editie a Zilelor Medicamentului. Evenimentul este organizat de UMF, impreuna cu Asociatia de Algeziologie din Romania, Centrul de Studiu si Terapie a Durerii, Societatea de Medici si Naturalisti din Iasi. Temele care vor fi dezbatute in cadrul acestui simpozion sunt: “Actualitati in Farmacologie”, “Medicamentul de la origine si pana la intrebuintare” precum si alte aspecte cu privire la studiul si tratamentul durerii. De-a lungul celor trei zile, cat va dura simpozionul (n.r. pana sambata 16 mai a.c. ), vor fi prezenti in Iasi specialisti din peste 10 tari europene si de peste ocean. “Initiativa acestui eveniment a aparut in urma cu 18 ani, la Laboratorul Central de Testare a Medicamentului din UMF Iasi iar apoi s-a dezvoltat cooptand cadre didactice din UMF Iasi, universitati de medicina din tara si mai apoi din strainatate. Aceasta manifestare nu este una festivista, ci o intalnire de specialisti care discuta probleme legate de medicamant si de durere la nivel european. Unul din obiectivele acestor intalniri este sa gasim antifungice noi, medicamente care pot sa ne ajute in tratarea ciupercilor. De asemenea, vrem sa schimbam conceptia medicilor care pana acum nu prea au dat atentie durerii la copil, si sa-i facem sa inteleaga ca indiferent de boala de baza ei trebuie mai intai sa trateze durerea pentru a evita suferinta copiilor”, a declarat prof.dr. Ostin C. Mungiu, presedintele comitetului stiintific al manifestarii.
Deschiderea oficiala a simpozionului va avea loc maine, 13 mai a.c, la Hotel Astoria. Intalnirile vor continua joi, 14 mai a.c. cu trei mese rotunde: “Progrese in terapia cu antifungice”, “Durerea cronica la copil”, si “Terapia cancerului: intre benefic si advers”.
In partea a doua a Zilelor Medicamentului, profesorii romani vor purta discutii despre problemele de algeziologie impreuna cu doi profesori din Israel, un profesor din Craiova si un profesor din Cluj.
Manifestarea din acest an este organizata in memoria doctorului Emil Savini, unul dintre profesorii care au condus disciplina de Farmacologie. Pe langa aportul intelectual adus universitatii si cele aproape o suta de lucari publicate, dr. Savini este profesorul care s-a remarcat prin cea mai scurta sedere la catedra deoarece a decedat in acelasi an in care a castigat concursul de profesor, in anul 1929. / Mihaela Bucur, Laura Baban