In perioada 26-30 martie a.c, o delegatie a proiectului desfasurat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iasi, „Cerinte Educationale Speciale pentru Toti” – CESPeT, va efectua o a doua vizita de studiu in Danemarca. Delegatia este alcatuita din 21 membri ai colectivului de management al proiectului. Aceasta vizita are ca scop cunoasterea mijloacelor folosite si schimbul de bune practici aplicate de catre Institutul pentru prevenirea si corectarea fenomenului de abandon scolar in randul copiilor cu cerinte educationale speciale. Delegatii vor vizita „Klubben” Holme Soendergaard” din Danemarca, un centru pentru activitati extrascolare.
„In urma primei vizite efectuate, principalul scop a fost sa observam modul in care danezii trateaza si previn abandonul scolar, mai apoi identificarea masurilor optime pentru evitarea acestuia, imbunatatirea planurilor educationale si un studiu comparativ pe aceasta tema, intre Romania si tara gazda, Danemarca”, a declarat coordonatorul de monitorizare activitati, Raluca Ungureanu.
Prima vizita a avut loc in perioada 10-14 aprilie 2011, proiectul desfasurandu-se pana pe 31 iulie 2013, fiind derulat in urma colaborarii dintre UAIC din Iasi si VIA University College, Danemarca.
Vicol Toma
Niciun comentariu