Joi, 27 octombrie a.c., de la ora 19.00, in sala T17 a Facultatii de Teologie Crestin Ortodoxa a Universitatii “Alexandru Ioan Cuza”(UAIC) din Iasi, a avut loc conferinta cu titlul “Conceptii despre educatie in perioada crestinismului primar”, organizata de catre Asociatia Studentilor Crestin Ortodocsi Romani (ASCOR) din Iasi. Invitatul evenimentului a fost lect. univ. dr. Bogdan Constantin Neculau, de la Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei din cadrul UAIC, care le-a vorbit tinerilor prezenti despre importanta educatiei in general si a celei crestine in special.

In deschiderea evenimentului a vorbit Dimitrie Raducu Barabula, coordonatorul Departamentului Credinta-Cultura din cadrul ASCOR Iasi si moderatorul conferintei. Acesta a facut o scurta introducere a temei, atragand atentia asupra faptului ca intre educatie si invatatura lui Hristos exista o stransa legatura si ca „temelia adevarata a educatiei este Hristos” .

„Simbolul autoritatii sta in stiinta”

La inceputul discursului sau, profesorul Bogdan Constantin Neculau a precizat faptul ca „perioada crestinismului primar reprezinta un pionerat in educatie pentru ca acum apar pedagogii crestini, intrucat crestinii nu aveau unde sa-si dea copiii la scoli, scolile laice reprezentand pentru ei un real pericol”. Bogdan Constantin Neculau si-a exprimat opinia sa despre educatia actuala, despre rolul profesorului in societate si despre profesorul ideal pentru societatea contemporana, mentionand ca „simbolul autoritatii sta in stiinta” si ca „toti avem datoria sa promovam adevaratele valori”.

Membrii ASCOR Iasi au impartit celor prezenti chestionare cu intrebari si propuneri de teme pentru conferintele viitoare. In a doua parte a conferintei, lect. univ. dr. Bogdan Constantin Neculau a raspuns la intrebarile participantilor la conferinta.

Tudorel Constantin Rusu