Azi, 14 octombrie a.c, a avut loc in Sala de Consiliu a Primariei Iasi cea de-a 20-a editie a evenimentului anual “Seara Valorilor”. Cu acest prilej, primarul Gheorghe Nichita a oferit premii pentru excelenta in domenii precum educatie, arta, afaceri, dar si doua titluri de cetatean de onoare a orasului. Cu acest prilej, rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie „Gr. T. Popa”, Vasile Astarastoae a primit, alaturi de academicianul Radu Miron, aceasta distinctie.
Festivitatea de premiere a fost deschisa de corul Operei Nationale din Iasi si a continuat cu mesajul de bun-venit adresat de primarului iesean Gheorghe Nichita. Acesta a punctat faptul ca oamenii de valoare reprezinta cea mai mare bogatie a orasului si ca “Distinctiile oferite nu sunt simple acte de complezenta, ci exprima sincera apreciere pe care municipalitatea o acorda acelor persoane care de-a lungul timpului au facut din Iasi un centru al credintei crestine, al culturii, al spiritului academic. Valoarea este singura fortareata care nu se naruie si nu poate fi cucerita prin impostura.”
Prima personalitate premiata a fost Preasfintitul Mitropolit Teofan. Acesta a primit o placheta jubiliara. “Am incredintarea ca vom continua, fiecare la locul sau, sa slujim acest neam, pentru ca ne asteapta provocari mari in fata noastra”, a precizat Mitropolitul.
A urmat apoi acordarea premiilor pentru “Excelenta in educatie”, oferite unui numar de zece profesori si 18 elevi cu rezultate deosebite la concursuri internationale, de la cele mai buna licee si colegii din Iasi. Printre acestea s-au numarat Colegiul National, Colegiul National “Emil Racovita”, Colegiul National “Costache Negruzzi” si Liceul de Informatica “Grigore Moisil” Iasi. Premiul pentru “Excelenta in sport” i-a revenit canotoarei Irina Dorneanu, calificata la Jocurile Olimpice din 2012. La capitolul “Excelenta in afaceri” au fost premiate firmele Delphi si Antibiotice iasi. La categoria „Excelenta in domeniul societatii civile” au fost premiate asociatiile Caritas, Solidaritate si Speranta si Pro Ruralis.
Premiul “Pogor” penrtu intreaga activitate le-a revenit anul acesta rectorului Universitatii de Arte, profesorul si compozitorul Viorel Munteanu si inventatorului Boris Plahteanu. Distinctiile In memoriam le-au revenit anul acesta savantului Petre Andrei, cu ocazia implinirii a 120 de ani de la nasterea acestuia si violonistului Adrian Berescu, decedat în august 2011. In memoria acestuia din urma s-a tinut un moment de reculegere.
Premiul “Vanda Condurache” a fost acordat, ca in fiecare an de catre prof. Daniel Condurache. Anul acesta distinctia i-a revenit jurnalistei de la TVR Iasi, Gabriela Gugeanu Baiardi. Premiul este adresat, dupa cum a precizat Daniel Condurache, “unei profesii care, in mod paradoxal, este cea mai agresata: profesia de jurnalist. Pe de o parte din interiorul presei, pe de alta parte din exteriorul ei. In meseria noastra , calitati precum onestitatea, obiectivitatea, talentul, sunt din ce in ce mai rare.” Gabriela Gugeanu Baiardi este reporter, prezentator ÅŸi editor de ÅŸtiri la TVR Iasi inca din anul 2000. A mai primit anul acesta Premiul Clubului Roman de Presa. ”Diploma aceasta ajunge intr-un loc pe care doamna vanda Condurache l-a considerat mereu a doua casa: TVR Iasi. Intrarea mea la Tvr Iasi si evolutia mea are legatura cu dumneaei . In inima mea, doamna Vanda traieste si va trai mereu”, a declarat jurnalista.
Premiul pentru “Excelenta in managementul artistic” i-a fost acordat directorului operei iesene, Beatrice Rancea. Au fost premiate si doua soliste de la Palatul Copiilor, Alexia Urtoi si Georgiana Dariescu, care au castigat concursuri internationale de muzica. Acestea au interpretat si cate o melodie pentru cei prezenti.
“Unde a scuipat DNA-ul, a sarutat primarul, consiliul local si iesenii”
In cadrul evenimentului „Seara Valorilor”, primarul Gheorghe Nichita a acordat si doua distinctii de cetatean de onoare a orasului. Prima i-a revenit academicianului Radu Miron, “imblanzitorului infinitului”, dupa cum l-a numit liderul iesean. “In momentul de fata realizez modelul perfect al matematicianului din “Scrisoarea a III-a”: al matematicianului, cu a lui haina roasa in coate, ce tot socoate si socoate si sprijina lumea si vecia intr-un numar. Sa stiti ca modelul pentru figura matematicianului prezentata de Eminescu l-a constituit Nicolae Culean, fost membru al Junimii. Primarul de atunci, Vasile Pogor, l-a etichetat drept caracuda. Eu m-am speriat sa nu faca si domnul primar cu mine acelasi lucru”, a precizat matematicianul in discursul sau.
Cea de-a doua distinctie a primit-o rectorul Universităţii de Medicina si Farmacie „Gr.T Popa”, prof. univ. dr. Vasile Astarastoae. Primarul Gheorghe Nichita i-a gresit numele profesorului de la UMF, numindu-l “Vasile Isan”, dupa numele rectorului Universitatii „Al. I. Cuza”. “Daca aceasta festivitate ar fi avut loc acum o saptamana, v-as fi vorbit despre ce inseamna Universitatea “Gr. T. Popa”. V-as fi vorbit despre medici. V-as fi spus ca sistemul de sanatate romanesc nu supravietuieste decat prin munca lor si ca ei trebuie sa fie protejati si nu blamati. V-as fi vorbit despre ceea ce simt eu ca falticinean in momentul in care primesc acest titlu. Dar lucrurile acestea sunt trecute si pentru mine. Aceasta manifestare are o alta semnificatie. A fost un semn. In ultima saptamana am fost scuipat, laturi s-au aruncat in capul meu, am privit cu uimire cum familia imi este dezonorata, cum colaboratorii mei sunt incriminati pentru singurul lucru ca sunt loiali universitatii. Intr-un sentiment de dezgust am luat decizia sa ma retrag de peste tot si dupa ce rezolv problema, sa emigrez impreuna cu familia. Dar s-a intamplat acest eveniment. Acolo unde a scuipat DNA-ul, a pupat primarul si iesenii. Da, ma intorc si ies la lupta. Candidez la functia de rector in continuare. Ma intorc la colegiul medicilor si candidez la functia de presedinte. Si mai nou ma intorc in politic cu un program foarte clar: apararea libertatii.” Rectorul UMF nu a precizat insa carei grupari politice se va alatura.
In incheierea evenimentului, primarul Gheorghe Nichita a precizat ca “in alti ani se terminau sarbatorile la “Seara Valorilor”, intr-o alta atmosfera. Dar vreau sa stiti ca nu regret nimic din ce s-a intamplat astazi aici si poate ca de multe ori anumite semne pe care le primim sunt provocari ale dimensiunii pe care o au oamenii in acest oras. Discursul meu de final era altul, dar vorbele domnului Astarastoae m-au provocat.“
Seara s-a incheiat in acorduri de muzica clasica si ciocniri de pahare. La eveniment au fost prezenti parlamentari, consilieri locali, profesori, oameni de cultura, reprezentanti ai Bisericii. Printre personalitatile prezente s-au numarat Preasfintitul Teofan, Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, Episcopul Romano- Catolic Petre Gherghe, dar si rectori ai universitatilor iesene, prof. univ.dr. Vasile Astarastoae, prof.univ.dr. Viorel Munteanu, prof. univ.dr. Vasile Isan, prof. univ. dr. Ion Giurma, prof. univ. dr. Doru Tompea si prof. univ. dr. Gerard Jitareanu. Cea care a moderat acest eveniment a fost Irina Pacurariu.
Roxana Gorcioaia
Adelina Fulga
Niciun comentariu