Concursul International de Informatica F11 organizat de Asociatia Studentilor Informaticieni Ieseni (ASII) si-a desemnat duminica, 29 mai, cistigatorii. Din cele opt echipe calificate la ultima etapa, echipa formata din Bogdan Gaza, Victor Porof, Vlad Florin Stoian de la Facultatea de Informatica a Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iasi s-a clasat pe primul loc.
Competitia, adresata studentilor si liceenilor, a fost realizata pe trei sectiuni: Tehnologii Web, Algoritmica si Arta Digitala, la care s-au inscris peste 30 de echipe. Astfel, dupa etapa preliminara de pregatire desfasurata in perioada 1 martie-20 mai, au fost selectati finalistii. “Toti participantii si-au putut revizui lucrarile publicate pe site si au primit feedback de la comisiile de evaluare. Rezultatele au fost facute publice, astfel incit verificarea a fost realizata de ei”, a declarat Codrin Bitu, coordonator de proiect de la ASII.
La sectiunea de Algoritmica si Programare, participantii au avut de rezolvat seturi de zece probleme in patru ore, de tipul Olimpiadelor Nationale si Internationale de Informatica. La Tehnologii Web a fost propusa o singura tema de Fast Development ( Dezvoltare Rapida), la care concurentii au trebuit timp de patru ore sa rezolve cerinte la prima vedere.
La proba de Arta Digitala au fost trimise propuneri de design grafic cu cronici ale fiecarui participant. „Lucrarile au fost selectate in functie de calitatea acestora, deoarece multe dintre ele nu aveau un echilibru intre grafica si continut, iar multe dintre problemele propuse au fost abandonate pe parcurs”, a completat Codrin Bitu.
Anul acesta, a fost introdusa o subsectiune in cadrul probei de Arta Digitala, intitulata „Muzeul Neculai Popa”, care a acceptat inca doua echipe, pe linga cele sase anuntate initial. La aceasta s-au inscris opt echipe cu noua lucrari. „Noi am incercat sa realizam o legatura intre individ si facultate, dar st ii si obisnuim pe liceeni cu mediul universitar. Noi ne-am adresat lor impreuna, pentru ca un elev poate invata de la un student”, a conchis acesta.
Concursul se afla la cea de-a treia editie si se desfasoara pentru prima data la nivel national. Premiile oferite cistigatorilor competitiei sint in valoare de 2000 de euro si din burse si stagii la firmele partenere.
Iustina Ambrono
Ramona Balaban
Niciun comentariu