Incepind de astazi, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iasi gazduieste, timp de doua zile, cea de-a 37 -a editie a Colocviului National Studentesc “Mihai Eminescu”. Colocviul a inceput la ora 10.00, in Aula Magna “Mihai Eminescu” a UAIC. La conferinta de deschidere au fost prezenti prof. univ. dr. Vasile Isan, rectorul UAIC, prof dr. Stefan Avadanei, decanul Facultatii de Litere a UAIC si Iulian Costache, de la Catedra de Istorie a Literaturii Romane din cadrul Universitatii din Bucuresti.

Cuvantul de deschidere i-a apartinut rectorului UAIC. “De ani si ani cadrele didactice de la Litere organizeaza acest colocviu. Eu cred ca este un bun prilej pentru studentii de la facultatile de Litere din toata tara sa spuna, sa comunice ceea ce gindesc despre domeniul pe care il studiaza”, a declarat Vasile Isan. Prof. univ. dr. Stefan Avadanei, decanul Facultatii de Litere, a subliniat importanta criticii in literatura.  “Inainte de a fi povestitor sau poet, trebuie sa fii critic. Gandirea literara este fundamentul tuturor tipurilor de gandire”, a mentionat acesta.

Este cu putinta relectura scriitorilor supra-canonici?

Iulian Costache, lector la Universitatea din Bucuresti, a sustinut prima lucrare a colocviului, cu titlul “Este cu putinta relectura scriitorilor supra-canonici?”.  In teza sa a prezentat erorile care blocheaza studiile cu referire la operele lui Eminescu. “Riscam ca in viitor sa avem eminescologie fara eminescologi”, a declarat Iulian Costache, observand interesul din ce in ce mai redus al tinerilor de a studia opera lui Eminescu.

Sesiunile de comunicari din cadrul sectiunilor “Lexicografie poetica” si “Publicistica, insemnari, corespondenta”, vor avea loc maine, 20 mai, in amfiteatrele III. 11 si III. 12 si in salile de seminar “Al. Dima” si “G. Ivanescu”. In cadrul celor patru sectiuni vor fi prezentate lucrari ale unor studenti, masteranzi si doctoranzi din Bucuresti, Iasi, Bacau, Sibiu, Cluj-Napoca si Brasov. Acest eveniment este organizat de  UAIC, in colaborare cu Primaria Municipiului Iasi si editurile Polirom si Humanitas.

Ancuta Stempel

Victor Ilie

Mugurel Rusu