(GENERAL, 10.30) UMF – STOMATOLOGIE – BASARABENI/ Studentii basarabeni de la Facultatea de Medicina Dentara sunt obligati urmeze cursurile de limba romana pentru studentii straini.

(CUZANET, Iasi, 18 noiembrie) Studentii basarabeni din primul si al doilea an de studiu de la Facultatea de Medicina Dentara a Universitatii „Grigore T. Popa” Iasi (UMF) sunt obligati sa studieze un curs de limba romana impreuna cu arabii, grecii sau francezii. Materia cursului numit „Limba romana pentru straini” este examinata in cele patru sesiuni de examene de pe parcursul celor doi ani universitari. „Studentilor le este greu in primul rand deoarece saptamanal, joi dimineata la ora 07.30 cei din anul I merg la curs ca sa li se predea cuvinte elementare de limba romana in conditiile in care noi, in Republica Moldova sustinem examenul de bacalaureat in aceasta limba la toate materiile”, a declarat Igor Rotaru, presedintele Asociatiei Tinerilor Romani din Afara Granitelor (ATRAG), care a fost sesizat incepand cu anul acesta despre problema conationalilor sai. Acesta a inaintat conducerii UMF o scrisoare in care cere explicatii privind cursul existent in orarul celor de la Facultatea de Farmacie, „dar la care nu am primit nici un raspuns, pana in ziua de azi. In schimb, conducerea de la Stomatologie,  a discutat cu studentii basarabeni, dar fara sa le propuna vreo solutie.”

Totodata, Igor Rotaru a precizat ca in randul tinerilor din Republica Moldova care studiaza Medicina Dentara a intalnit un caz special. „Irina Raileanu, studenta in anul I a participat la  Olimpiada Republicana de Limba Romana, iar acum la UMF invata despre sinonime si antonime”. Insa, prof. univ. dr. Vasile Astarastoie sustine ca „este un curs la care s-au inscris studentii insisi si la care se preda limba romana medicala, modul care contribuie si la recunoasterea foii lor matricole. In continuare, cine nu vrea sa participe la cursuri se poate retrage”. Situatia intalnita la Stomatologie este unica la nivelul UMF-ului, la celelalte specializari tinerii basarabeni putand sa participe la cursul de limba straina engleza, franceza sau germana alaturi de colegii lor de nationalitate romana. / Iulia Ciuhu