(GENERAL, 19.00) POLITEHNICA –  GREVA – REFORMA / Universtitatea Tehnica va participa la greva de miine.

(CUZANET, Iasi, 21 aprilie) – Conducerea Universitatatii Tehnice “Gh. Asachi” din Iasi (UTI) a hotarit ca va participa la greva generala din invatamant care se va desfasura maine, 22 aprilie a.c. , sub deviza “Reforma educatiei: profesionalism sau politicianism?”. “87% din profesorii Politenicii au aderat la aceasta actiune si maine nu vor face ore. Ei vor fi insa prezenti in universitate, dupa programul obisnuit. Pana acum s-au organizat proteste, mitinguri, maine nu va fi nimic de acest gen”, a precizat prof. univ. dr. ing. Stefan Grigoras, lider al Sindicatului Salariatilor din cadrul UTI.

Nemultumirile profesorilor vizeaza mai multe aspecte. Primul semnaleaza ca adoptarea unei Legi a Educatiei care permite politizarea in sistemul educational ar conduce la desfiintarea autonomiei universitare.  De asemenea, rolul organizatiilor sindicale si al organizatiilor studentesti ar fi neglijat, iar legea in sine se dovedeste a fi inoperabila, prin numarul mare de acte normative necesare punerii ei in practica. O alta nemultumire a cadrelor didactice  are in vedere efectele legii salarizarii unitare prin care salariatii pierd niste drepturi castigate: sporul de toxicitate , sporul de doctorand etc. Legea unitara stabileste si ca sporurile nu pot depasi 30% din salariul de baza. De asemenea, limitarea drepturilor ce pot fi negociate prin contractele colective de munca si ignorarea de catre conducerea Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului a valabilitatii legii 221/2008 privind cresterile salariale care se vor acorda personalului din invatamant incepand cu 2008, toate acestea constituie motivele profesorilor de a intra in greva. / Maria Burla