(GENERAL, 19.00) MEDICINA  – CONCURS – CADRE DIDACTICE / Medicina ieseana scoate la concurs peste 94 de posturi didactice, chiar daca acestea sunt blocate de Ministerul Educatiei.
 
(CUZANET, Iasi, 30 martie) – Conducerea Universitatii de Medicina si Farmacie “Gr. T. Popa” (UMF) a decis sa scoata la concurs 94 de posturi didactice. Decizia a fost luata in sedinta de Birou Senat de luni, 29 martie a.c., cele mai multe posturi fiind la Facultatea de Medicina Generala, 71. "Nu e un numar mare, pentru ca practic acesta insumeaza numarul de posturi de pe primul semestru plus alte 12 posturi. Maine vom trimite listele spre aprobare la Ministerul Educatiei (n.r. Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului) insa am slabe sperante ca acesta va debloca posturile. Sa nu uitam ca inca suntem in proces cu ei dintr-un motiv similar", a precizat rectorul UMF, prof. univ. dr. Vasile Astarastoae. In completare, prof. univ. dr. Traian Mihaescu, prorectorul responsabil cu activitatea didactica a spus ca "e o procedura care trebuie facuta in fiecare semestru. E de datoria noastra, a celor din Biroul Senat, sa urmam procedura, mai ales daca vom castiga procesul cu MECTS. Eu personal chiar cred ca Ministerul va debloca posturile".

S-au mai scos la concurs 13 posturi la Medicina Dentara si zece la Facultatea de Farmacie, la Bioinginerie medicala nefiind scos la concurs nici un post. Concursurile sint pentru posturi de preparator universitar (7), asistent universitar (42), lector universitar (1), sef lucrari (19), conferentiar universitar (15) si profesor universitar (10). "E nevoie de cadre didactice pentru ca numarul studentilor creste de la an la an, mai ales ca acum s-au creat sectii speciale de engleza si franceza", a adaugat rectorul prof. univ. dr. Vasile Astarastoae.

Datele se vor publica in Monitorul Oficial pana la 14 noiembrie a.c., dupa 45 de zile de la inceputul anului universitar. Daca MECTS va aproba posturile, consursul va fi organizat dupa 30 de zile de la data publicarii lor in Monitorul Oficial. / Leonas Vezeteu