(GENERAL, 13.00) MEDICINA – PROIECT – SOFT / Proiect de intarire a capacitatii aministrative la Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi.
(CUZANET, Iasi, 18 martie) – Universitatea de Medicina si Farmacie "Gr. T. Popa" a obtinut o finantare, la inceputul acestei saptamani, pentru un proiect integrat de imbunatatire a capacitatii administrative, in valoare de 467.205 lei, echivalentul a 95 de mii de euro. Proiectul este intitulat "ADMIN", iar in cadrul managementului acestuia sunt implicate cadrele didactice din institutia ieseana.
"Obiectivul proiectului este achizitionarea unui soft care sa ne ajute la intarirea capacitatii administrative a centrelor de cercetare. Profesorii vor fi cei care vor beneficia in mod direct de acest proiect pentru ca ii va ajuta la evaluarea calitativa, care va fi facuta online. Softul va fi achizitionat pana la sfarsitul anului universitar si va fi implementat in anul universitar urmator", a declarat Romina Stoica, din cadrul Departamentului de Programe de Cercetare Nationale si Europene al UMF Iasi. Proiectul a fost depus la Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica in octombrie 2009, in prezent la UMF Iasi functionind patru centre de cercetare. / Leonas Vezeteu
Niciun comentariu