(GENERAL, 11.00) POLITEHNICA – INVENTATOR – DOCTORAND / Romanul care ajuta trenurile sa ajunga la fix.

(CUZANET, Iasi, 9 martie) – Radu Popovici, absolvent al Universitatii Tehnice "Gh. Asachi" (UTI), a creat un dispozitiv cu ajutorul careia a reusit sa previna intarzierea trenurilor din Olanda. Pe baza tezei sale de doctorat, locomotivele vor fi dotate cu senzori pentru a detecta materialele care se interpun intre sina si roata de locomotiva.

Radu Popovici a fost student si masterand al Facultatii de Mecanica, UTI. In al doilea semestru de masterat, prin programul Socrates-Erasmus, a plecat sa studieze sase luni la Universitatea Twente din Olanda. 

La finalizarea masteratului, tanarul a primit propunerea de a face doctoratul in Olanda. „E simplu, Universitatea Twente din Enschede, Olanda, mi-a propus inscrierea la un proiect de doctorat. Mai precis, profesorul Dik Schipper, din cadrul grupului de Tribologie al Facultatii de Mecanica. Proiectul suna foarte ambitios si provocator. In acea vreme, iarna 2005-2006, eram incadrat ca inginer calcule in compania BMT Romania din Iasi. Dupa un timp de gandire, am acceptat slujba. Ca o paranteza, precizez un detaliu foarte important: in cadru programului Erasmus am finalizat lucrarea de master in 2003 tot in grupul de Tribologie al Universitatii Twente. Atunci prof. Spiridon Cretu si prof. Dumitru Olaru al facultatii de Mecanica din Iasi m-au trimis cu aceasta bursa in Olanda. Dik Schipper ma cunostea de atunci, de asta mi-a propus doctoratul. Un proiect de doctorat standard cuprinde doua parti: una teoretica ce implica multe matematici si programare si una practica ce e orientata catre experimente ce sunt menite a valida partea teoretica. Deoarece modelul ce l-am facut prezice coeficientul de frecare sau de tractiune interpus intre sina si roata, aparatul trebuia sa masoare acest lucru. Ideii nu i-as acorda prea multa atentie, nu sunt multe posibilitati de a masura asa ceva, prin urmare as numi proiectarea aparatului o provocare inginereasca. A durat ceva timp dar pina la urma s-a facut”, a declarat Radu Popovici.

Dispozitivul inventat este o roata de dimensiuni mici apasata contra sinei ce se roteste cu o viteza sincronizata cu viteza trenului, 80 – 100 km/h si e cel mai rapid aparat de acest fel din lume (alte tribometre functioneaza la maxim 50 km/h). Aparatul a fost montat pe un vagon special si contine numeroase echipamente de control, achizitie de date si securitate. Costurile de fabricatie ale dispozitivului sunt in jur de 300.000 de euro, dar eforturile logistice si forta de munca implicate aucostat cel putin inca pe atat.

Managerul infrastructurii, ProRail si principalul operator, NS, au fost finantatorii intregului proiect. „Am realizat testele in toamna anului 2008, in trei locatii din Olanda (Rotterdam – Hoek van Holland, Roosendaal – Vlissingen si Utrecht – Arnhem – Zwolle), pe parcursul a 20 de nopti. Trebuiau facute pe timp de noapte deoarece au fost mai usor de programat cursele”, a adaugat Radu Popovici.

Tanarul si-a sustinut teza de doctorat pe 19 februarie a.c., la Universitatea Twente din Olanda. La sustinere a participat si fostul sau profesor, Spiridon Cretu, prorector la Universitatea Tehnica din Iasi. „Am „atacat” cu usurinta cateva companii din Olanda iar acum trebuie sa decid. Cred ca voi alege una in care voi lucra din nou ca inginer proiectant. Binenteles ca orice proiect isi are partea lui de cercetare. Insa cunostintele dobindite in caile ferate se vor pierde”, a incheiat inginerul. / Anca Sevastre