(GENERAL, 8.00) “CUZA” – TEOLOGIE – CAMIN / Camin nou pentru studentii de la Teologie Ortodoxa.
(CUZANET, Iasi, 5 martie) – Facultatea de Teologie Ortodoxa “Dumitru Staniloae” a Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) ar putea avea, in doi ani, un camin propriu. Acesta va fi proiectat pentru 120 de locuri, in camere urmind sa fie cazati cite un singur student. “Acesta va fi amplasat cel mai probabil in zona strazii Palat, terenul fiind pus la dispozitie de catre Eparhia Iasi. Constructia, dotarea si administrarea vor tine de universitate. Nu ar trebui sa dureze mai mult de doi ani”, a declarat ec. Bogdan-Eduard Plescan, directorul Directiei General- Administrative a UAIC. Conform acestuia, lucrarile vor demara cel mai probabil la sfarsitul celui de-al treilea trimestru al acestui an. Valoarea totala a proiectului se ridica la suma de 12 milioane de lei, din care 2,5 milioane vor fi acordate de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS).
De altfel, prin fila de plan primita de conducerea universitatii saptamina trecuta, suma repartizata de MECTS institutiei iesene este de 5 milioane de lei, un buget de 18 ori mai mic decit cel alocat in anul 2007. Astfel, cele 2,5 milioane ramase vor fi investite de UAIC in construirea unei cladiri cu sali de curs, seminar si amfiteatre. / Alex Varninschi
Niciun comentariu