(GENERAL, 12.00) "ARTE" – PROIECTE – ANULARE/ Din lipsa de fonduri de la Minister, Universitatea de Arte trebuie sa renunte la toate proiectele de consolidare si reabilitare de anul acesta.
(CUZANET, Iasi, 27 ianuarie) Conducerea Universitatii de Arte „George Enescu”(UAGE) este nevoita sa renunte la proiectele pentru 2010, care constau in reabilitarea si consolidarea institutiei si a caminului. Acest lucru se datoreaza faptului ca la sfarsitul anului trecut primul ministru Boc a anuntat ca va aloca cel putin 20% din buget pentru investitii publice si la inceputul acestui an, Ministrul Finantelor Sebastian Vladescu a anuntat ca numai 4% din PIB va merge catre domeniul investitiilor si lucrarilor noi.
Astfel, UAGE a hotarat sa anuleze reabilitarea si refunctionalizarea podului existent la cladirea din str. Horia nr. 7-9, structurarea unui nou laborator de practica a presei, cu aplicatie pentru specializarile Muzicologie si Teatrologie, mansardarea sediului central si al caminului din str. Bucium, nr. 17.
„Nu se mai reabiliteaza pentru ca nu avem fonduri. Nu sunt bani de la Guvern. Noi pentru mansardare si pod avem deja scoasa toata documentatia, certificatul de urbanism. Legislatia spune ca nu putem demara vreo lucrare atat timp cat noi nu avem in cont minim 50% din valoarea devizului. Noi am pregatit logistica, documentarea, vrem sa obinem si autorizatie dar in conditiile astea nu se poate. Deci e clar: tot ce reprezinta lucrare noua si este scris in planul operational pe anul universitar 2009/2010 nu se mai face. Laboratorul de practica a presei il faceam daca mansardam univesritatea Inca nu am primit bugetul defalcat. Abia s-a votat la Bugetul General al Parlamentului in aceasta luna, apoi se defalca pe ministere, iar de la Minister primim si noi fila de plan, prognoza pe anul asta. Il primim cam prin luna aprilie”, a spus ing. Viorel Fecioru, responsabil pe compartimentul investitii si vicepresedinte al organizatiei de sindicat la UAGE.
Pentru mansardarea sediului central era nevoie de o suma de 8 milioane de RON, suma care trebuia trimisa de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii. Sediul central cuprinde Facultatea de Interpretare Muzicala si Facultatea de Compozitie, Muzicologie, Pedagogie Muzicala si Teatru. Potrivit directorului general administrativ, Dumitru Spataru „Mansardarea va face ca numarul de sali de studiu ale celor doua facultati, de muzica si teatru sa se suplimenteze cu cca. 30, rezolvand in acest mod toate solicitarile de spatii ale acestor facultati.”
Intentia cu privire la mansardare dateaza din anul 2008. Momentan, acest corp al universitatii cuprinde 60 de sali de studiu, insuficiente pentru sustinerea orelor de curs. Pentru mansardarea caminului din str. Bucium, nr. 17 este nevoie 7 milioane de lei, care ar putea fi obinute de la Ministerul Educatiei si prin fondurile proprii ale caminului. Prin mansardare se pot obtine 60 de locuri de cazare in plus. Momentan, caminul cuprinde 57 de camere, in care sunt cazati 250 de studenti. Potrivit directorului general administrativ, solicitarea locurilor de cazare este mai mare cu circa 150 de locuri fata de numarul de locuri ce pot fi asigurate in forma actuala a caminului./ Catalina Caragea
Niciun comentariu