(GENERAL, 9.00) TEOLOGIE ORTODOXA – ASCOR – VOLUNTARIAT / Membrii ASCOR Iasi vor avea grija de pelerinii veniti la Sfinta Parascheva.
(CUZANET, Iasi, 7 octombrie) – Membrii filialei iesene a Asociatiei Studentilor Crestin-Ortodocsi Romani (ASCOR) vor primi, in preajma sarbatoririi Sfintei Cuvioase Parascheva, aproximativ 150 de pelerini, membri ai ASCOR din alte localitati. “Noi pentru ei pregatim un program. Le vom oferi cazare si masa, dar si un program de vizitare a celor mai importante biserici si obiective turistice din Iasi”, a declarat Delia Mariela Gusetu, vicepresedintele asociatiei.
Pe langa cei 30 de membri ASCOR care se vor ocupa in acest an de pelerini, vor mai fi si alti voluntari care fie vor face parte din echipa de primire, cea de ghizi, de cazare, de colportaj, fie vor oferi in permanenta informatii la sediul asociatiei. “De asemenea, pentru a pregati masa avem nevoie de alimente. Am anuntat si acest lucru prin afis si la conferinta noastra de joi. Au fost persoane care au adus cate ceva, fiecare cat a putut. Inca nu s-a strans tot ce avem nevoie, dar pana vineri speram sa reusim”, a mai adaugat Delia Gusetu.
Toti cei care vor sa se ofere voluntari sunt asteptati pana vineri,8 octombrie 2009, la sediul ASCOR Iasi, din cadrul Facultatii de Teologie Ortodoxa “Dumitru Staniloaie”.  / Ioana Stoian