(GENERAL, 18.00) UNIVERSITATI – IASI – GREVA / Universitatile din Iasi au fost astazi in greva doar pe jumatate.
(CUZANET, Iasi, 5 octombrie) – Astazi, o parte a salariatilor de la universitatile de stat din Iasi si-au suspendat activitatea si au intrat in greva generala pentru o zi. Protestul acestora a vizat, in primul rind, salarizarea unica si legea privind rationalizarea cheltuielilor publice, care stipuleaza, pentru bugetari, 10 zile de concediu fara plata si reduceri de cheltuieli cu 15,5% incepind cu 2010. Conform precizarilor liderilor de sindicat de la Universitatile „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) si Tehnica „Gh. Asachi” (UTI), la protestele de astazi au participat, alaturi de personalul adminsitrativ, si cadrele didactice afiliate sindicatelor din invatamint, dar si profesori care nu sint membrii vreunui sindicat, acestia protestind prin greva japoneza.  „Asteptam sa se trezeasca guvernantii. Mergem si noi miercuri cu autobuzele la Bucuresti la protest si va fi un miting mare. Deja reactii sunt, astazi au fost chemati la Ministerul Finantelor presedintii de federatii din liga Bugetarilor.”, a spus prof. univ. dr. Stefan Grigoras, liderul sindical de la Universitatea Tehnica, vicepresedinte al Federatiei Nationale Sindicale „Alma Mater”. Dintre profesorii care nu s-au prezentat astazi la ore, cei mai multi au fost de la UTI, intrucit 75% din personalul didactic este afiliat Sindicatului „Alma Mater”. La Universitatea „Cuza”, in schimb, doar unele facultati s-au aflat in greva generala: „orele se tin, datorita faptului ca majoritatea profesorilor fac parte din magistratura, iar calitatea de magistrat nu este compatibila cu statutul politic, implicit cu manifestarile de sindicat”, a explicat prof. univ. dr. Tudorel Toader, decanul Facultatii de Drept de la UAIC. La Teologie Romano-Catolica, de exemplu, studentii au venit la ore, dar „unii profesori au decis sa protesteze, altii nu. Cei care sunt in greva au fost dimineata la cursuri si le-au dat diverse teme studentilor, dupa care au plecat”, a declarat decanul facultatii, prof. univ. dr. pr. Emil Dumea.

100% greva generala
Greva generala a fost la Facultatile de Biologie, Geografie si Geologie si Educatie Fizica si Sport.  Conform precizarilor liderului sindical de la UAIC, conf. Univ. dr. Constantin Amihaiesei, gradul de participare de la aceste facultati a fost de 100%. La Chimie, Istorie si Matematica participarea a fost de peste 80%, iar la Litere si FEAA de peste 50%. Acesta a subliniat faptul ca „greva generala de azi este un semn de solidaritate in cadrul Universitatii, dar si un mesaj catre guvern pentru modificarea legii unice a salarizarii”. La protestul din fata corpului B al universitatii, s-a auzit sloganul "Ne-am saturat sa ne mariti salariile cu 0,5%", strigat de cadrele didactice care au purtat ecusoane cu inscriptia „Greva generala”.

Greva japoneza la Arte
La celelalte institutii de invatamint superior – Universitatea de Medicina si Farmacie „Gr. T. Popa” (UMF) si Universitatea de Arte „George Enescu”, majoritatea cadrelor didactice s-au prezentat la cursuri. „Suntem de acord cu deciziile care s-au luat pentru ziua aceasta, dar noi ne vedem de ale noastre. Acum facem doar greva japoneza, dar pe 7 s-ar putea sa fie greva generala in universitate ”, a precizat Emilian Popa, presedintele organizatiei de sindicat a universitatii. De la aceasta institutie, singura facultatea care nu a intrat in greva este Facultatea de Compozitie, Muzicologie, Pedagogie Muzicala si Teatru. La UMF, la Facultatea de Medicina, cadrele didactice s-au prezentat la cursuri in mod obisnuit, in timp ce la Medicina Dentara, Farmacie si Bioinginerie Medicala, in unele cazuri profesorii venind la ore doar pentru a-si anunta studentii ca anumite cursuri nu vor fi sustinute. Nici personalul administrativ nu a fost in greva, secretariatele urmind programul obisnuit: "secretariatele vor lucra, pentru ca tot ele trebuie sa recupereze timpul pierdut cu greva", a spus Geanina Ungureanu, secretar-sef la UMF. 

Greva de astazi are loc dupa ce pe 30 septembrie 2009, sindicalistii au pichetat timp de 4 ore in fata sediilor PSD si PDL Iasi si va fi urmata, peste doua zile, conform precizarilor facute de liderii de sindicat din Iasi de un mars de protest in Bucuresti.  / CUZANET