(GENERAL, 14.00) UMF – CHIRURGIE – PROFESOR ASOCIAT / Un profesor din Florenta va preda gratis cursuri la Universitatea de Medicina.
(CUZANET, Iasi, 15 aprilie) – Studentii Universitatii de Medicina si Farmacie “Gr. T. Popa” din Iasi (UMF) vor putea asista, de anul universitar urmator (n.r. – 2009 – 2010), la cursurile de Chirurgie sustinute de Giancarlo Biliotti, profesor la Università degli Studi di Firenze, Italia, si presedintele Societatii Italiene de Chirurgie Endocrina. In urma sedintei Senatului din data de 13 aprilie a.c., acesta a primit titlul de profesor asociat al UMF, pe o perioada nedeterminata, fara remuneratie si cheltuieli de deplasare. “Profesorul Giancarlo Biliotti este unul dintre cei mai mari chirurgi din Europa si unul din sustinatorii Universitatii de Medicina. Este o onoare pentru UMF Iasi ca acesta va preda cursuri pentru studentii nostri, fara a solicita un contract prin care sa-l platim”, a declarat prof. univ. dr. Vasile Astarastoe, rectorul UMF. 
Perioada in care vor fi sustinute cursurile va fi stabilita de prof. Giancarlo Biliotti, conform statutului de profesor asociat. In prezent, UMF are colaborari cu sase profesori, dintre care un profesor din Germania, Werner Mang, unul dintre cei mai renumiti doctori de chirurgie plastica. / Laura Baban, Mihaela Bucur