(GENERAL, 17.00) „CUZA” – ELSA – POSTUNIVERSITARIA / Studentii de la Drept incep maine practica.
(CUZANET, Iasi, 1 decembrie) – Studentii de la Facultatea de Drept a Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” Iasi (UAIC) incep maine, 2 decembrie a.c., stagiul de practica din cadrul proiectului POSTUNIVERSITARIA. Programul de practica organizat de Departamentul STEP din cadrul Asociatiei Europene a Studentilor in Drept Iasi (ELSA) consta in obtinerea unor locuri de practica pentru studentii din anii I – IV in diferite institutii. Printre acestea se numara Inspectoratul Judetean de Politie, Judecatoria si Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Iasi, Arhivele Nationale si cabinete notariale.
„In cadrul sistemului de invatamant promovat de Facultatea de Drept, practica obligatorie se efectueaza incepand abia cu semestrul al doilea, anul al III-lea de studiu. De aceea, scopul proiectului nostru este ca, prin implicarea directa a studentilor alaturi de profesionisti ai domeniului, in activitatea efectiva, responsabila, de proiectare sau de executie, sa dobandeasca cunostintele, deprinderile si abilitatile specifice practicarii profesiei alese”, a declarat Ruxandra Dumbrava, organizator.
Stagiul de practica dureaza doua saptamani, urmind sa se incheie pe 15 decembrie a.c. La final acestei perioade, studentii vor oferi institutiei un raport referitor la activitatea desfasurata. / Nicoleta Bunduc, Marinela Nica
Niciun comentariu