(ORASUL, 16.30) BASCHET FEMININ-POLI IASI-INFRANGERE/ Politehnica Iasi a scapat victoria printre degete
(CUZANET, Iasi, 24 februarie) Echipa de baschet feminin Politehnica National Iasi a pierdut ieri, cu scorul de 53-55 (12-15, 17-11, 14-14, 10-15), meciul disputat in deplasare contra formatiei Galactica Olimpia Brasov. Partida a contat pentru etapa a V-a a Diviziei A2.
Baschetbalistele antrenate de Ionut Onose nu se asteptau sa aiba parte de un meci asa de usor la Brasov. Iesencele au aratat ca nu intotdeauna cei care isi doresc victoria pot sa o si obtina si dupa patru meciuri in care au obtinut doar un punct, oaspetele au simtit ca pot obtine un succes mare care va conta foarte mult la evitarea retrogradarii. Dupa ce au jucat foarte bine in primele trei reprize, iesencele au pierdut meciul chiar in ultimele zece secunde ale sfertului patru. ,,Chiar daca imi pare rau ca am pierdut un meci foarte important, trebuie sa recunosc ca au fost trei factori care au contribuit la aceasta infrangere la limita: am jucat tot meciul cu doar cinci-sase jucatoare si cand am avut nevoie mai mult de ele pe final nu au mai avut energia necesara sa se apere si sa gestioneze avansul de patru puncte care il aveam in ultimele 10 secunde, in momentul cheie al jocului, s-a accidentat cea mai buna marcatoare a noastra, Doinita Panait, ea intrand si racita, iar al treilea factor a fost lipsa de experienta care a dus la negestionarea finalului de meci", ne-a declarat Marius Cosoi, directorul sportiv al clubului Politehnica Iasi.
Cele mai bune marcatoare ale iesencelor au fost: Panait, cu 21 de puncte, Tatarinova, 11 puncte si Panzaru, opt puncte. In etapa urmatoare, Politehnica Iasi va juca sambata, pe teren propriu, de la ora 12, cu Universitatea Cluj. Meciul se va disputa la Scoala cu numarul 39 din Pacurari. In clasament, echipa ieseana ocupa locul cinci cu sase puncte.
In cealalta partida a Seriei A2, CSM Oradea a fost invinsa pe teren propriu de CSU Alba Iulia, scor 59-66. Meciul U Cluj – Sportul Studentesc Bucuresti se joaca astazi./ Mihai Căpraru
Niciun comentariu