(ORASUL, 18.00) VOLEI FEMININ-CLUB-INFIINTARE/ Conducerea Antibiotice S.A. si-a prezentat noua echipa de volei Penicilina
(CUZANET, Iasi, 8 decembrie) – La doua luni de cand Clubul de Volei Feminin Penicilina Iasi, condusa de antrenorul emerit Nicu Roibescu, s-a retras din campionat, miercuri, a fost prezentata oficial noua grupare sportiva, care se numeste Clubul Sportiv Penicilina Iasi. Noua echipa a obtinut personalitate juridica pe 26 octombrie 2010, iar obiectivul pe urmatorii doi ani este inscrierea in Divizia secunda A2 din sezonul 2011-2012, prin aceasta se doreste promovarea in Divizia A1 un an mai tarziu.
Ioan Nani, directorul general al SC Antibiotice SA Iasi, societate care este principalul sponsor al noii echipe, este constient ca acest nou proiect nu va fi usor de sustinut dar cu ajutorul iesenilor sper sa aiba, cel putin, performantele fostului club de volei. “Noi ne dorim ca firma Antibiotice sa-si traseze un drum propriu in acest sport. Ne pare rau ca, in ultimul timp, voleiul a fost inghesuit intr-o sala mica si se juca doar pentru domnul Nicu Roibescu, presedintele fostului club. Dar sa lasam neintelegerile deoparte si privim catre noul proiect. Nu este usor drumul pe care indraznim sa-l parcurgem, dar avem incredere ca acest mod de relansare a clubului Peniclina Iasi va fi cu succes. Imi doresc ca noua echipa de volei sa nu mai fie doar a mea sau a Iasului, ci sa fie al tuturor celor care indragesc acest sport si ne dorim sa avem rezultate nationale si internationale mai bune ca predecesoarea acestei echipe. In ceea ce priveste situatia voleiului iesean, mi-as fi dorit ca acesta sa nu treaca printr-un moment sinusoidal, ci unul vertical dar vrem ca acest nou drum sa fie o ascendenta si pana la startul sezonului viitor sa punem la punct o echipa competitiva care sa promoveze in sezonul 2012-2013”, a declarat Ioan Nani, directorul firmei SC Antibiotice SA.
Conducerea executiva si administrarea clubului este asigurata de Consiliul Director format din presedintele executiv, Vasile Stanga, vicepresedintele, Tatiana Popa si directorul economic, Mihaela Roibu.
Echipa Clubului Sportiv Penicilina Iasi va incepe antrenamentele din ianuarie 2011. Noua formatie este compusa din jucatoarele: Tatiana Popa, mIhaela Formagiu, Lidia Timofte, Alina Melinte, Daniela Popovici si Mara Ciocoiu. Indrumatorii tehnici ai echipei vor fi antrenorul Rares Puni, care a condus si fosta echipa, si lectorul Catalin Stirbu. Sigla clubului are culoarea rosie si simbolizeaza o minge de volei aflata in miscare. Echipamentul competitional este compus din sort de culoare neagra si tricou de culoare rosie./ Mihai Capraru
Niciun comentariu