(ORASUL, 12.00) EVENIMENT-LANSARE-DEZBATERE / Cristian Tudor Popescu si Emil Hurezeanu vin la Iasi.
(Cuzanet, Iasi, 13 martie) Jurnalistul Cristian Tudor Popescu vine marti, 16 martie, la Iasi pentru o serie de evenimente organizate de Editura Polirom si Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” (UAIC). De la ora 14.00, in Aula Magna a UAIC, Cristian Tudor Popescu va sustine o conferinta pe tema “Despre propaganda si manipulare in filmul romanesc”. Conferinta va fi urmata de o discutie despre volumul “Cuvinte rare” aparut la Polirom in anul 2009 in cadrul colectiei “Ego. Publicistica”. Tot in aceeasi zi, de la ora 18.00, la Libraria Alexandria, jurnalistul va sustine o sedinta de autografe pentru cititorii fideli, intalnire ce va fi prefatata de lansarea oficiala a volumului “Cuvinte rare”. “Ne bucuram ca la acest eveniment, pe langa prezenta domnului Popescu, va fi present si jurnalistul Emil Hurezeanu. Acesta va fi moderatorul ambelor evenimente si cu siguranta vor fi doua intalniri interesante”, a declarat Claudia Fitcovschi, din cadrul Departamentului de Promovare si Relatii cu presa de la Editura Polirom. Partenerul celor doua evenimente este Asociatia Studentilor Jurnalisti (ASJ) Iasi .
Cristian Tudor Popescu (n. 1956, Bucuresti) este editorialist la cotidianul Gandul si unul dintre cei mai prestigiosi gazetari din Romania de dupa 1989. Este absolvent al Facultatii de Automatizari si Calculatoare din Bucuresti. A debutat ca prozator SF. Carti publicate: Planetarium (Albatros, 1987, Premiul Congresului European de SF, Montpellier); Vremea minzului sec (editia I, Cartea Romaneasca, 1991; editia a II-a, Polirom, 1998); Imperiul oglinzilor strimbe (Societatea „Adevarul”, 1993, antologie SF); Copiii fiarei (editia I, DU Style, 1997; editia a II-a, Polirom, 1998); Timp mort (Polirom, 1998); Omohom (Polirom, 2000); Romania-abtibild (Polirom, 2000); Un cadavru umplut cu ziare (Polirom, 2001); Nobelul romanesc (Polirom, 2002); Sportul mintii (Humanitas, 2004); Libertatea urii (Polirom, 2004); Luxul mortii (Polirom, 2007)./ Corina Gologot
Niciun comentariu