(ORASUL, 11.00) “ CULTURAL”- ISTORIC LITERAR- INTERVIU / Leon Volovici, unul dintre invitatii speciali al Festivalului International “ Avram Goldfaden”.
(CUZANET, Iasi, 23 octombrie) – “ Fara sa aiba un curs spectaculos, evolutia lui Leon Volovici s- a armonizat sub bataia de aripa invizibila a destinului”. (George Voicu )

Fata in fata cu Leon Volovici

“ Cu talentul sau de narator, Leon Volovici spune intotdeauna o poveste cu talc, o poveste care ascunde o semnificatie, o invatatura. Si stie intotdeauna sa extraga, deloc pendant, cu o imensa naturalete, acest dedesubt, sa spunem, pe care povestea, naratiunea il ascunde. E un povestitor, cred, mereu dublat, de omul care mediteaza si vrea sa fie talcul intamplarilor “, George Voicu. Leon Volovici este istoric literar, scriitor, publicist si director de cercetare la Centrul International de Studiere a Antisemitismului, Universitate Ebraica din Ierusalim.

“Viata obisnuita de copil intr-un cartier sarac, intr-o casa saraca cu vecini care erau si mai saraci"”

Stefana Pintilie: Cum arata Iasul copilariei dumneavoastra?
 Leon Volovici: Nici nu am ajuns in zona copilariei. Cum arata? Arata destul de trista si saraca pentru ca era imediat dupa razboi. Apoi, a urmat o seceta cumplita de doi ani. Deci era o situatie destul de trista, multa saracie si imi aduc aminte ca sa obtin painea era o intreaga aventura. Dar copilul simte mai putin asta pentru ca era grija parintilor sa faca rost de ceva de mancare. Atunci eu ma simteam bine, mai ales ca primele impresii si amintiri ale mele sunt din ultimii ani ai razboiului. Primele impresii sunt din adaposturi pentru ca erau bombardamente si frontul era aproape de Iasi. Atunci, perioada de dupa razboi, pentru mine, a fost ca o senzatie de eliberare pentru ca nu mai trebuia sa stam in adapost. Si a urmat viata obisnuita de copil intr- un cartier sarac, intr- o casa saraca cu vecini care erau si mai saraci.

Stefana Pintilie: In anul 1984 ati emigrat in Israel….
Leon Volovici: In primul rand, e de tinut seama ca a fost un fel de exord al populatiei evreiesti din Iasi si nu numai. Deci nu era nimic exceptional in aceste plecari. Foarte multi oameni din Romania au plecat cum au putut, foarte multi evrei au plecat, printre care si eu am avut posibilitatea plecarii legale. Eu nu avusesem intentia sa plec, nici dupa felul cum mi- am ales studiile. Bineinteles ca fratii mei au plecat, apoi a plecat si mama, iar eu am ramas singurul din familie in Iasi pentru ca asa imi alesesem drumul. Dar situatia era de asa natura, si politica, si economica, si nu stiu cum sa zic, situatia mai speciala de evreu, nu de evreu persecutat, ci de evreu oarecum marginalizat intr- un anumit sens de catre regim, nu de catre cei din jur. M- am simtit foarte bine la Institutul Academiei cu colegi foarte buni, cu care am ramas prieteni pana azi.

“Cel care pleca stia ca s- a inchis o poarta in spatele lui "


Stefana Pintilie: Cum ati simtit aceasta ruptura? Iasi- Israel
Leon Volovici: E o schimbare radicala si cere un timp de adaptare, mai ales ca intri intr- o alta cultura, alta limba. Eu nu cunosteam ebraica, acolo am invatat- o. E o perioada foarte dificila de adaptare si psihic, mai ales, in situatia in care plecai in ultimii ani ai dictaturii lui Ceausescu. Cel care pleca stia ca s-a inchis o poarta in spatele lui si nu mai ai contact cu lumea din care ai plecat . Si chiar situatia politica e de asa natura,  cand nici trecut nu mai ai, e o senzatie foarte dura, parca ti-ar fi luat cineva biografia. Iar eu plecasem de la o varsta cand, de obicei, nu mai schimbi tara, limba, dar asa a fost situatia.

Stefana Pintilie: Ati fost stanjenit in activitatea dumneavoastra atat profesionala, cat si particulara, din cauza faptului ca sunteti evreu, vorbitor de limba idis?
Leon Volovici: Nu, nu. Am fost istoric literar, am lucrat impreuna cu colegii mei, n-am fost starnit politic. Dar e un lucru caracteristic pentru acea perioada, in sensul ca, cel care nu vrea sa faca concesii politice, de fapt isi alege o zona de interes in care sa nu fie amestecul prea brutal al politicii. De pilda, cred ca faptul ca m-am orientat spre secolul al XIX- lea, avea si aceasta explicatie ca, sa zic asa, controlul ideologic si regimul nu prea se interesa cum scrii despre secolul XIX, decat intr-o masura mai suportabila. Deci, n-as putea spune ca am fost stanjenit.

“A ramas o trauma continua pentru familie si m- a marcat si pe mine intr- un fel”

Stefana Pintilie: Pogromul de la Iasi in iunie 1941.

Leon Volovici: Eram cu familia, aveam numai trei ani, amintirile mele sunt foarte vagi si nesigure. Nu sunt sigur daca sunt amintirile mele sau este ceea ce am auzit. Sigur ca a fost trauma cea mai dura a copilariei si a comunitatii evreiesti din Iasi. Eu imi amintesc mai curand, sa zicem, cam un an dupa pogrom, dar a ramas o trauma continua pentru familie si m- a marcat si pe mine intr- un fel dar asta nu inseamna ca nu am avut o viata normala in sensul in care asa traiau toti cei din jurul nostru.

Stefana Pintilie: Cum ati reusit sa va salvati atunci? Ce amintiri aveti?
Leon Volovici: A… eram ascunsi la o familie vecina de crestini care nici nu prea ne cunosteau. De fapt, nu eram la noi acasa, casa noastra se stricase la un bombardament si eram in casa surorii mamei. Acolo era casa, undeva pe strada Padurii, in vale, pe unde cobora inainte tramvaiul, nu stiu daca mai este si acum, din Elena Doamna si o luai spre Tatarasi. In casa vecina, vecinii aceia crestini se refugiasera din satul de unde probabil erau originari. Incepuse razboiul de o saptamana. Noi eram la o batrana care nu voia sa plece de acasa si ne- a lasat sa ramanem la ea. Cand au venit si ne-au cautat, au spart usa la noi si nu au gasit pe nimeni. Atunci batrana a iesit afara, au intrebat-o unde-s jidanii, iar ea a spus : “ au fost altii inaintea voastra si i- au luat”. Daca ea facea numai un semn, eram pierduti.Sunt oameni si oameni…


" Locuiesc intr- un Tatarasi din Ierusalim"

Stefana Pintilie: Unde locuiti acum?
Leon Volovici: Nu mai locuiesc in Tatarasi.(zimbeste). Locuiesc intr- un Tatarasi din Ierusalim, tot asa pe dealuri. Am un apartament obisnuit si merg cu autobuzul la Universitate. Desigur, in alte circumstante, cu alte pericole, cu alte probleme, cu alta limba.

“Rezistenta este sa …..incerci sa nu mori atata timp cat esti lasat sau nu esti gazat”

Stefana Pintilie: Holocaustul. Cum a fost posibil ?
Leon Volovici: Ceea ce se numeste Holocaust, asa s-a numit dupa razboi, era, in termenii germani, solutia finala, adica decizia lui Hitler si a liderilor nazisti de a lichida evreimea in totalitate, daca se poate din toata lumea. Si incepand cu cei care sunt din Europa, care sunt in tarile ocupate de Germania sau in tarile aliate cu Germania, cum era cazul Romaniei. Deci, ceea ce aceasta solutie finala de exterminare totala a evreilor a iesit din ideologia nazista si din ideologia lui Hitler.

Stefana Pintilie: Care au fost formele de rezistenta in perioada holocaustului?
Leon Volovici: Rezistenta, a… daca vin jandarmi sau politisti si luau intreaga familie si daca nu ii impuscau pe loc ii aruncau intr- un convoi si ii duc  intr- un lagar.Posibilitatea de rezistenta este sa incerci sa nu mori atata timp cat esti lasat, nu esti impuscat sau nu esti gazat. Nu sunt multe posibilitati de rezistenta. Acolo unde a fost rezistenta a fost mai mult in teritoriile fostei Uniuni Sovietice, unde s-au organizat miscari de partizan, in care erau si evrei care puteau lupta. Marea masa a populatiei nu aveau cum sa se apere de asemenea urgie.

Stefana Pintilie: Cati evrei au reusit sa se refugieze din calea persecutiilor?
Leon Volovici: In general, daca socotim ca in acea data erau cam 14 milioane de evrei in lume, au pierit sase milioane, adica cea mai mare parte din evreimea din Polonia, Ucraina, Rusia, Grecia, fosta Iugoslavie, acolo unde au ajuns trupele naziste. Romania a fost o situatie speciala pentru ca depindea si de politica guvernului roman, care era dependent, nu era sub ocupatie germana. Din 800.000 de mii cati evrei erau in Romania inainte de razboi, au supravietuit jumatate, cam 400.000 de mii s- au intors si apoi a inceput o emigrare masiva dupa razboi.

“Pulsul este accelerat. Acolo este un mare dinamism si o mare mobilitate din toate sensurile”

Stefana Pintilie: Ce a reprezentat pentru evrei emigrarea? Un nou inceput sau sfarsitul?
Leon Volovici: As spune un inceput pentru cei care erau la o varsta la care mai puteau incepe. Erau totusi si multi batrani, unii dintre ei intorsi din Transnistria , altii supravietuitori ai pogromului din Iasi care a fost de mare amploare, in jur de 14.000 de victime la Iasi. Au plecat cu speranta unei vieti normale dar au ajuns acolo la alte greutati, alte razboaie.

Stefana Pintilie: Cum ati simtit pulsul societatii israeliene?
Leon Volovici: Pulsul este accelerat. Acolo este un mare dinamism si o mare mobilitate din toate sensurile.Poate fi un dinamism pozitiv sau unul negativ, poate fi razboi cel putin o data la zece ani. E o tara foarte dezvoltata.


" Fiecare are cel putin un copil mobilizat in armata, cu riscul de a nu-l mai vedea"

Stefana Pintilie: Cum arata viata celor care traiesc acolo?
Leon Volovici: Depinde unde traiesc. Exceptand situatia politica, este o viata normala. Situatia politica, adica a conflictului cu lumea araba. Intre doua razboaie, viata este normala. Dar fiecare are cel putin un copil mobilizat in armata,cu riscul de a nu- l mai vedea. De aceea, cred ca media numarului de copii dintr- o familie este mai mare decat in Europa. In general, in foarte multe familii sunt patru copii. E un gand subconstient, daca pierd unul in razboi, sa nu raman singur fara el, ca un inlocuitor.

Stefana Pintilie: Ce ati putea spune celor care nu au vizitat, inca, Israelul, dar urmeaza sa o faca?
Leon Volovici: Sa viziteze fara prejudecati, fara sa se astepte la miracole sau la paradis, si nici la infern. Sa o ia ca o tara normala, care e deosebita, cu un popor care e diferit, sa incerce sa inteleaga diferentele, sa vada punctele comune. In general, romanii care sunt in Israel fie cu treburi, fie cu orice alta activitate, se simt bine. Se simt surprinsi placuti cand aud romaneste. Este si o asemanare temperamentala, oamenii sunt calzi, deschisi, ceea ce da imediat o senzatie placuta.Chiar te surprinde lipsa de formalitate din motive de limba: limba ebraica nu are forma aceasta de dumneavoastra, iar israelienii care invata romaneste nu sunt obisnuiti cu aceasta formalitatea. / Stefana Pintilie