(ORASUL, 15.30) TRIBUNAL – SPITAL – MITA/ Nereguli invocate in dosarul cu luare de mita al sefei de la Spitalul de Neurochirurgie
(CUZANET,
Iasi, 27 martie) Sefa de la Serviciul Resurse Umane de la Spitalul de Neurochirurgie, Odorica Brandusa Pacurici alaturi de asistenta de la Spitalul Clinic de Copii “Sf. Maria”, Elena Popa s-au prezentat astazi la ora 11.45 la Tribunalul Iasi, la termenul stabilit de magistrati. Acestea au intrat in sala de judecata alaturi de avocati. In fata presedintelui Iulia Arotaritei, aparatorul Odoricai Pacurici a spus: “am citit rechizitoriul, am revocat niste neregularitati pe care le-am si scris. Vi le inmanez in copie”. Neregularitatile invocate in scris prevad doua aspecte pe care acesta le-a observat in rechizitoriu. “Este vorba despre nelegalitatea actului de sesizare al Instantei si necompetenta Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) in efectuarea urmaririi penale”, a subliniat avocatul Odoricai Pacurici. In acest sens, presedintele completului de judecata a ales sa dea un nou termen de judecata, insa nu inainte ca procurorul DNA, Luminita Merisescu sa precizeze: “in perioada 5-20 aprilie nu pot sa asigur prezenta. Va rog sa apreciati, daca este posibil, acordarea unui termen de 24 sau 25 aprilie”. Astfel, presedintele a acceptat data de 24 aprilie, ora 11.00 ca urmator termen de judecata la care avocatii alaturi de clienti sa se prezinte la Tribunalul Iasi. Apararea asistentei Elena Popa nu a avut nimic de spus astazi si a fost de acord cu termenul propus. Zece minute mai tarziu, la ora 11.55, avocatii insotiti de clienti au parasit completul de judecata.
Odorica Brandusa Pacurici este acuzata de procurorii DNA de luare de mita iar Elena Popa de complicitate la luare de mita si trafic de influenta. Potrivit rechizitoriului intocmit de Directia Anticoruptie, sefa de la Resurse Umane de la Spitalul de Neurochirurgie a primit 15.100 de euro drept mita de la numeroase persoane, pentru a fi angajate pe diferite posturi in unitatea medicala. Cele doua cadre medicale  au fost trimise in judecata pe data de 17 ianuarie 2012 de catre procurori./ Corneliu Starluciuc