(ORASUL, 13.30) TRIBUNAL-OMOR-CONDAMNAT/ Condamnat la 20 de ani pentru ca a omorat un copil de trei ani
(CUZANET,
Iasi, 19 noiembrie)- Astazi, la Tribunalul Iasi, judecatorii l-au condamnat pe Mihai Gogu la 20 de ani de inchisoare pentu ca a ucis un copil de trei ani. "In dosarul penal privind pe inculpatul Gogu Mihai  a fost condamnat la pedeapsa de 20 de ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de omor calificat. Partea vatamata nu s-a constituit parte civila", a declarat Daniela Amancei, purtatorul de cuvant al Tribunalului Iasi.
Amintim ca in noaptea de 23 decembrie 2009, Mihai Gogu s-a razbunat pe baiatul concubinei sale deoarece micutul isi facuse nevoile in pat. In timp ce concubina barbatului era intr-un sat vecin, Mihai Gogu l-a lovit pe copilul in varsta de trei ani cu un pumn in piept, apoi l-a ascuns sub niste haine. Mama copilui a fost cea care a descoperit trupul neinsufletit al baietelului si a anutat politia./Monica Grecu