(ORASUL, 16.00) GAVRILAS-COMPORTAMENT-PENITENCIAR/ Petru Gavrilas, barbatul care a atacat cu un briceag 16 femei din Iasi, scria poezii religioase in Penitenciar

(CUZANET, Iasi, 25 februarie) Petru Gavrilas, barbatul care a injunghiat 16 femei in zona coapselor, fusese o persoana linistita pe parcursul celor opt ani si jumatate cat a fost inchis in Penitenciarul de Maxima Siguranta Iasi.”Era o persoana linistita, fara sa iasa in evidenta prea mult si nici nu a dat dovada de comportament deviant. In nici un moment nu a avut gesturi sau actiuni in urma carora sa dea dovada de un astfel de comportament, ca il ultimele zile cand a atacat mai multe femei pe strada”, a declarat Gabriela Topoliceanu, purtatorul de cuvant al Penitenciarului de Maxima Siguranta Iasi. Colegii de camera spuneau ca scria poiezii, cele mai multe religioase, poate si datorita orientarii sale religioase, intrucat acesta era membru al Bisericii Penticostale. “Privea vizite din partea rudelor sale, in special din partea fratilor si nepotilor, primea pachete de acasa. Nu dadea dovada de un comportament suspect. Singura suparare era aceea ca sotia il parasise. Traia cu gandul la ziua eliberarii. Voia sa-si vada copii si intentiona sa-si caute un loc de munca, pentru a castiga bani sa-si intretina copiii”, a adaugat Gabriela Topoliceanu. Pe parcursul celor opt ani si jumatate de detentie a avut doar doua rapoarte disciplinare: in 2004 pentru nerespectarea regulamentului de ordine interioara si la inceputul lui 2009, pentru detinerea de obiecte interzise, respectiv un telefon. Datorita celui de-al doilea raport nu i s-a admis cererea de eliberarea conditionata din 14 septembrie, dar a fost propus pentru a fi discutat la urmatoarea comisie in luna decembrie, cand a fost eliberat./ Giorgiana Zurba