(ORASUL, 17.00) EXTRADAT – INSELACIUNE – POLITIA / Urmarit international, extradat din Austria
(CUZANET, Iasi, 23 ianuarie) –O echipa de politisti din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Iasi, s-a deplasat in municipiul Bucuresti, de unde a preluat de pe Aeroportul International Henri Coanda, pe S. Sorinel, de 42 ani, din judetul Suceava urmarit international, extradat din Austria, intrucat se sustragea de la arestarea preventiva.
Pe numele acestuia, Tribunalul Iasi a emis mandat de arestare preventiva pentru o perioada de 29 zile, pentru comiterea infractiuni de inselaciune, fals, uz de fals si constituirea unei grupari infractionale organizate. Intrucat acesta s-a sustras urmaririi penale a fost dat in urmarire nationala si internationala.
„S. Sorinel impreuna cu alte persoane au constituit la inceputul lunii ianuarie 2007 o grupare infractionala organizata, avand ca obiectiv inducerea in eroare a mai multor unitati bancare si entitati de creditare in vedere obtinerii, prin utilizarea de acte false, de sume de bani reprezentand credite pentru nevoi personale sau bunuri cu plata in rate", a declarat subinspector Virginia Pralea, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Iasi (IPJ).
Gruparea infractionala si-a desfasurat activitatea in perioada ianuarie 2007 – aprilie 2007, pe raza judetelor Iasi, Botosani si Suceava, cauzand prejudicii de 193.198,52 lei si 43.200 euro. Mandatul a fost pus in executare, barbatul fiind introdus in arestul I.P.J. Iasi. / Constantin Chifan
Niciun comentariu