(ORASUL, 08.00)FRONTIERA- LEGE – RESTRICTII/ De Ziua Nationala a Romanei, surprize la frontiera
(CUZANET, Iasi, 1 decembrie)- Incepind cu data de 1 decembrie, a intrat in vigoare legea privind modificarea taxelor si limitelor vamale. Astfel, toate punctele de trecere a frontierei de Est s-au aliniat modelului Uniunii Europene si au impus restrictii ‘’dureroase’’ pentru trecerea bunurilor materiale in cadrul frontierei.‘’La noi, legislatia vamala este aliniata legislatiei europene si atunci, s-a luat aceasta masura pentru a preveni si a diminua micul trafic de frontiera care, pina la urma, se transforma in marele trafic. Si aici ma refer la persoanele fizice care trec de mai multe ori pe zi frontiera de stat si incalca limita de bunuri permise. Marfurile de contrabanda sunt transportate in depozite tampon dupa care sunt comercializate ilegal pe teritoriul comunitar’’ a declarat Elena Cotea, purtator de cuvint la Directia Vamala Iasi.
Daca pina in prezent cantitatea maxima de tutun admisa la trecerea Frontierei era un cartus de tigari, acum, conform legislatiei intrata in vigoare de la 1 decembrie, limita legala "de trecere" a produselor din tutun este de 40 de tigarete, ceea ce inseamna 2 pachete de tigari sau 250g de tutun simplu.
‘’ De azi inainte nici un fel de parfum sau apa de toaleta. Pina acum era voie sa treci vama cu 50g de parfum sau 250g apa de colonie. Legea curenta elimina aceasta posibilitate’’ a mentionat Elena Cotea. Pe linga aceste simplificari s-au remarcat si o serie de amplificari.
Astfel, limita bunurilor materiale admise in scutire de taxe vamale a crescut de la 175 de euro pina la 300 de euro de persoana, cu conditia ca acestea sa fie bunuri personale si nu destinate comercializarii. Desi s-a redus considerabil limita pentru produsele din tutun, cantitatea legala admisa la trecerea produselor alcoolice s-a dublat : 4 litri de vin si 16 litri de bere. / Victoria Cantir
Niciun comentariu