Jurnalistă cu peste 17 ani de experiență, Elena Stancu este specializată în documentarea vieților marginalizate și a comunităților de imigranți. Din 2013, locuiește într-o autorulotă, călătorind prin Europa împreună cu fotograful Cosmin Bumbuț pentru a explora realitățile diasporei românești. Proiectul lor, Teleleu, surprinde povești despre muncitori sezonieri, îngrijitori, muzicieni, medici, fermieri și familii transnaționale. Autoare a cărții Acasă, pe drum (2017), a primit multiple premii de jurnalism și burse internaționale. 

Pentru că voi ați spus în mai multe rînduri că în diaspora e o altă Românie, o Românie cu clase sociale multiple, mă gîndesc că oamenii au avut percepții diferite în privința politicienilor. Care sînt diferențele între votul muncitorilor calificați și votul muncitorilor necalificați din diaspora?

E o altă Românie, în sensul că e o extindere a României în afara granițelor. Dar nu e o altă Românie în ceea ce privește componența ei. Adică, e aceeași Românie din interiorul granițelor, cu aceleași clase sociale și cu aceleași structuri. Ai de la oameni care pleacă din zone defavorizate și se duc să lucreze în străinătate, pentru că e ultima alternativă pe care o au ca să își susțină familiile, pînă la elită, clasele privilegiate care pleacă în străinătate în căutarea de noi oportunități. Voturile sînt categoric diferite între toate aceste clase sociale. Pentru că, în timp ce românii din diaspora, din medii privilegiate, votează pro-occidental, votează pentru progres, votează ținînd cont de niște valori europene, pentru cealaltă parte, oameni care vin din comunități defavorizate, votul exprimă ceea ce simt ei. Iar ceea ce cred că am simțit și noi în ultimii ani în aceste comunități este deznădejdea.

Lumea vorbea foarte mult despre radicalizarea diasporei, dar eu nu știu în ce măsură este vorba de o radicalizare a diasporei sau în ce măsură este vorba de deznădejdea oamenilor. Votul acestei categorii sociale a fost un vot de protest, oamenii aceștia nu urăsc pe nimeni în realitate, ci sînt doar foarte dezamăgiți de clasa politică, sînt foarte dezamăgiți de lucrurile care nu s-au făcut în comunitățile lor în ultimii ani și sînt dezamăgiți de diferențele pe care ei le văd între marile orașe de unde pleacă clasa privilegiată, de care ziceam că migrează către alte țări în căutare de culturi noi, experiențe noi, oportunități noi, și satele de unde provin ei, unde mulți nu aveau canalizare. Erau niște nevoi de bază despre care ei ne vorbeau în interviuri. Diferența în felul în care își exprimă votul e, de fapt, o diferență dintre oportunitățile pe care le-au avut sau nu le-au avut în viețile lor în România.

Singurul partid care a fost prezent în piața „La Doi Boi” din Bruxelles a fost AUR. Românii, poate, i-au votat pentru că s-au simțit ascultați. Crezi că prezența altor partide acolo, în comunitățile lor, partide tradiționale, cum ar fi PSD, PNL sau autodeclarați antisistem, cum ar fi USR, ar fi schimbat situația actuală?

În primele șase luni din 2024, noi am documentat un proiect amplu despre muncitorii în construcții în Belgia și cîteva luni le-am petrecut cu ei, mergînd pe șantiere sau în casele în care sînt cazați mai mulți laolaltă. Iar în fiecare weekend, în fiecare duminică mai exact, pentru că sîmbătă se lucrează în construcții, am mers cu ei „La Doi Boi”, în această piață din cartierul Anderlecht, unde există foarte multe restaurante, magazine, tarabe cu produse românești.

Înainte de alegerile europarlamentare am văzut acolo, în fiecare duminică, partidul AUR. I-am văzut din perioada în care strîngeau semnături, pînă în săptămîna de dinaintea alegerilor. Cei de la AUR erau acolo și nu strîngeau doar semnături, ci mai discutau cu oamenii despre frustrările lor, mai înjurau birocrația din România. Erau de-ai lor, erau din aceeași lume, se confruntau cu aceleași probleme. Voluntarii care strîngeau semnături erau din rîndul lor, din comunitățile lor. Dacă un partid, dau un exemplu aleatoriu, dacă USR ar fi fost prezent acolo, nu știu dacă ar fi schimbat votul la nivelul întregii diaspore, pentru că, pînă la urmă, în Belgia trăiesc 128.000 de români cu totul, dar prezența lor cu siguranță ar fi contat.

În primul rînd, oamenii i-ar fi văzut acolo, ar fi înțeles mai multe despre programele lor. Și, în al doilea rînd, și ei, ca partid, poate ar fi înțeles mai multe despre problemele oamenilor. Mi se pare că inclusiv partidele și-au împărțit votanții pe clase sociale. Dar nu poți să rămîi, ca partid, focusat pe o singură clasă socială. Trebuie să vorbești cu toate straturile societății, pentru că tu îi reprezinți pe toți oamenii aceia. Și dacă te votează, și dacă nu te votează. În momentul în care ajungi la guvernare, în momentul în care ajungi să lucrezi în slujba oamenilor, lucrezi în slujba tuturor. Cu siguranță lucrurile ar fi fost schimbate, dacă și celelalte partide ar fi fost prezente acolo.

Și, totuși, după patru ani de AUR și SOS în Parlament, cum percep românii partidele de tipul acesta? Își pun la fel de multă încredere în ei?

Nu pot să vorbesc în termeni absoluți în numele oamenilor. Noi am început proiectul în 2019, cu alegerile europarlamentare din acel an, cînd au fost cozile acelea infernale și oamenii n-au putut vota. Era toată acea energie împotriva PSD-ului, împotriva lui Liviu Dragnea. Continuînd să documentăm poveștile românilor din diaspora, de la un ciclu electoral la altul, am văzut cum se adîncesc frustrările oamenilor. Înainte de alegeri, am publicat pe teleleu.eu un editorial, ca un fel de premoniție, doar că atunci credeam că voturile se vor duce într-o mare măsură către Simion și AUR. Știam de Georgescu, știam că unii îl preferă pe Georgescu, dar noi atunci ne gîndeam că el va fragmenta voturile pentru Simion; nu ne imaginam amploarea pe care o va avea. În acel material, am vorbit despre cei care n-au vrut să plece, românii care nu au plecat în căutarea unor experiențe noi, a unei culturi noi, ci care au plecat nevoiți din comunitățile lor, în special sate din Moldova, ca să poată să-și întrețină familiile. E vorba de muncitori care întrețin și cinci generații. Era un tînăr dintr-un sat de lîngă Caracal, el îl întreținea pe bunicul lui, care lucrase la CFR și avea o pensie de 1.000 de lei, pe mama lui, soția și fetița lor, care rămăseseră în țară. Deci, erau patru generații care trăiau din banii cîștigați de acest tînăr de 27 de ani, care lucra în Belgia, în construcții. Pentru el, toate partidele care fuseseră la un moment dat la guvernare erau o apă și-un pămînt. Și nu era singurul care își exprima această frustrare, era un subiect care revenea constant în discuțiile cu ei, mai ales atunci cînd stăteam seara la cazări, la o vorbă, sau duminica la o bere.

Și-au adus toate frustrările lor, toate neajunsurile acestea, pentru că, pînă la urmă, sînt niște probleme sociale adînci care nu s-au rezolvat prin programe politice. Nu ai cum să rezolvi problema transportului școlar, de exemplu, faptul că ei nu au putut să meargă la liceu, că nu și-au permis să plătească biletul de microbuz sau de autobuz, faptul că s-au închis fabricile din apropiere și ei au rămas fără locuri de muncă.

Cosmin Bumbuț și Elena Stancu

„Nu știm cîți români trăiesc în afara țării”

În acest context, este suficient să explicăm beneficiile apartenenței la Uniunea Europeană și să ne concentrăm pe comunicare sau este nevoie de mai mult pentru a cîștiga încrederea celor din diaspora?

Sînt mai multe probleme pentru care ne aflăm în situația asta.
Prima problemă este faptul că politicienii nu și-au făcut treaba, nu au comunicat cu cetățeanul. Am avut problema asta în pandemie, cînd nu au fost în stare să contracareze fake news-ul și teoriile conspirației. Oamenii s-au folosit de scuze ca să scape de frică. Apoi, a fost un alt fiasco la nivel de comunicare cînd a început războiul din Ucraina. Impresia generală e că nu și-au făcut treaba pentru cetățeni. Sper ca semnul de nemulțumire de la votul din 2024 să fie un semnal de alarmă, să comunice mai bine, să ajungă în toate mediile și să contracareze teoriile conspirației.

Cred că e o problemă că platformele de fake news au fost lăsate libere. În România nu au fost reglementate, în timp ce Republica Moldova și le-a reglementat. Noi sîntem în tot felul de grupuri în diaspora – Românii în Bordeaux, Românii în UK, Românii în Nurenberg – unde circulă conținut alarmist și teorii ale conspirației. Iar de aici ajungem la o altă problemă. În anii aceștia, de cînd noi avem o diaspora semnificativă, adică din toate țările din UE, sîntem țara cu cei mai mulți cetățeni care trăiesc în afara granițelor raportat la procentul populației, dar noi nu avem presă pentru diaspora. Noi nu avem niște platforme de calitate care să susțină poveștile diasporei și, în același timp, să informeze diaspora. Adică, din punctul meu de vedere, nici măcar nu ar fi suficientă o platformă pentru toată diaspora aceasta uriașă – se vehiculează cifre între 5,7 și 8 milioane – pentru că noi, în realitate, nu știm cîți români trăiesc în afara țării, niciodată nu au fost numărați cum trebuie, nu a fost făcută o statistică coerentă. Ai nevoie de jurnalism de calitate, pentru că ai tot felul de site-uri și site-ulețe din acestea obscure, în care se publică conținut obscur și oamenii nu au acces la o alternativă, nu există alte informații. Trebuie să scăpăm de platformele de fake news și să aducem informație în locul imaginației oamenilor.

Iar o a treia problemă pe care noi o vedem e faptul că alegerile recente au creat o diviziune uriașă în societate. Există această disociere: noi, oamenii care apărăm justiția și democrația și ieșim în stradă și protestăm, și ei, ceilalți, săracii manipulabili de PSD, care sînt acest electorat fără rațiune, care merge și votează PSD-ul. S-a întîmplat pandemia, pe urmă războiul din Ucraina – tot fundalul acesta a fost propice platformelor de fake news, a creat și mai multă diviziune în societate.

Acum, ce s-a întîmplat la alegerile prezidențiale din 2024, cînd Călin Georgescu a obținut un număr atît de mare de voturi, a fost bomboana de pe colivă, cum se spune. Cred că și noi, la nivel de societate, ar trebui să ne schimbăm discursul și ar trebui să înțelegem mai multe despre cine e celălalt, ce frustrări are, din ce context social vine, decît să vorbim de extremiștii care s-au radicalizat. 

Într-o societate în care presa e absentă, mă gîndesc că oamenii își au informațiile de pe rețelele de socializare. Cum se raportează românii din diaspora la TikTok?

Noi am plecat prin iunie din Belgia, de la muncitorii construcții de care ziceam, și știam că va fi un vot către extremă dreapta; ne temeam de Simion și de AUR. Dar nu știam că se va face un switch (o schimbare, n.r.) atît de rapid, cu cîteva săptămîni înainte de alegeri, cînd acest Călin Georgescu va exploda pe TikTok. Ei (muncitorii din Belgia, n.r.) erau înclinați spre extremă dreapta și partidele acestea cu discurs populist, naționalist, despre credință și Europa imorală. Ei sînt foarte vulnerabili la acest tip de discurs, dar faptul că l-au ales pe Călin Georgescu, în loc de Simion, e clar că a ținut de campania aceasta foarte agresivă de pe TikTok. Ce m-a surprins, însă, a fost că toată lumea era șocată că atît de mulți oameni din diaspora stau pe TikTok. Cei mai mulți oameni credeau că numai tinerii există pe TikTok, ceea ce e total fals.  În pauza de masă, la ora 12.00, mîncau rapid un sandwich, beau un energizant și, pe urmă, celelalte 15- 20 de minute stăteau pe TikTok. Puțini dintre ei făceau conținut, cei mai mulți consumau. 

Ați întîlnit români de etnie romă care votează partide extremiste? 

Cred că în România, din păcate, există niște lacune mari pe care le are sistemul de învățămînt, iar ei aleg un partid de extremă dreapta pentru că valorile lor sînt foarte conservatoare. Cel puțin cei pe care îi cunoaștem noi, din județul Mehedinți. O parte dintre ei s-au pocăit, iar valorile de credință îi ating foarte rapid. Nu înțeleg că legionarii sînt cei care le-au ucis străbunicii. Nu înțeleg legătura directă dintre legionari și extrema dreaptă. Totul e din cauză că nu au acces la educație sau școlile la care au acces sînt de slabă calitate. Nu sînt ca școlile din marile orașe, pentru că este o diferență foarte mare între învățămîntul din marile orașe și învățămîntul la care au acces românii la sate.

Nu se studiază în programă nimic despre sclavia romilor, nimic despre Transnistria, nimic despre persecuțiile din perioada comunismului, cînd au fost asimilați, cînd au fost sedentarizați forțat. Lucrurile acestea din istoria lor lipsesc complet. Nu e nimic surprinzător în faptul că ei votează cu partide de extremă dreapta, chiar dacă ar părea că votează împotriva lor.

Ai spus că românii din diaspora au o relație mai complicată cu România, pentru că vorbesc despre ura lor față de clasa politică și despre neajunsurile din țară, dar vorbesc cu bucurie și despre familia lor, despre satul natal, despre comunitățile lor. Crezi că ar mai putea să iubească România cu toate defectele ei, după toate suferințele pe care le provoacă țara?

Ei iubesc România. Tot ceea ce iubesc ei este, de fapt, în România. În România și-au lăsat familiile, în România și-au lăsat copiii și aceasta este țara la care se raportează. Asta este identitatea lor, acolo vor să se întoarcă, tocmai pentru că ei nu au vrut să plece de acasă. Este o relație complicată: relația românilor din diaspora este ca o relație toxică, din care nu poți să ieși, tot stai în această relație de dependență. Dar este o țară pe care o iubesc, chiar dacă nu o iubesc în întregime. 

Sînt niște detalii foarte emoționante pe care le auzim în interviuri. Mă gîndesc acum la un interviu pe care l-am făcut cu un muncitor în agricultură – era dintr-un sat din județul Caransebeș și ne descria casa lui de la marginea pădurii. Ne povestea cum acolo vin căprioarele, cum vedea deseori animale sălbatice și cît de dor îi este să-și bea cafeaua în curtea lui. Îi lipsea enorm acel loc, dar acum culege căpșuni. Este o muncă sezonieră, care durează patru luni pe an. Depinde de sezon, primele căpșuni se culeg în ianuarie, dar cea mai intensă perioadă de muncă este, să zicem, cam din februarie pînă în mai.

Femeile se duc să culeagă căpșuni de la începutul anului pînă prin iunie. Una dintre femei se plîngea că de 17 ani, de cînd lucrează sezonier în Spania, nu a mai petrecut Paștele acasă. Dar nu doar că nu a mai petrecut Paștele acasă, ceea ce îi lipsea foarte tare era să vadă brîndușele și liliacul înflorit, pe care nu le-a mai văzut de 17 ani. În regiunea Huelva, nu cresc lilieci sau brîndușe. Aceste detalii sînt foarte emoționante. Pentru unii e mîncarea. Pentru alții e mirosul liliacului sau pădurea din spatele casei. Fiecare le simte diferit.

***

Sursă fotografii: teleleu.eu