Premiera primului documentar produs în România despre Generația Z va avea loc pe 4 decembrie, de la ora 18:00, la Cinema Ateneu Iași.
„Vis. Viață” urmărește povestea a trei adolescenți în ultimii ani de liceu, înainte, în timpul și după pandemia COVID-19. În timp ce aceștia își fac planuri să plece din România după ce termină liceul, Una – o actriță, Habet – un trapper și Ștefania – o activistă de mediu, sînt prinși între drame și dileme legate de viitor.

„Am început să lucrez la «Vis.Viață» pentru a putea înțelege generația de după mine, tinerii din Generația Z. Am citit, în 2018, atunci cînd a început proiectul, că 80% dintre tinerii între 16 și 30 de ani spuneau că vor să plece din țară, iar peste 20% chiar plecau, la acel moment. Au urmat șase ani de muncă, dintre care patru de filmări, cu Una, Habet și Ștefania, trei adolescenți care erau foarte implicați, dar și dezamăgiți de perspectivele pentru viitorul lor în România. Am filmat eu, dar au filmat și ei, așa ca pot spune ca am co-creat primul film documentar despre Gen Z din România. Ce a ieșit, a fost o mărturie sinceră și autentică, despre visurile și viața a trei tineri adolescenți din România”, a declarat Ruxandra Gubernat, regizoarea documentarului.

Documentarul „Vis.Viață” a fost inclus în selecția oficială a Festivalului Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania, a Festivalului Internațional de Film Documentar Astra Film și a Festivalului Internațional de Film Documentar pentru Schimbare Socială Moldox.

Acest documentar a fost produs prin casa de producție Manifest Film, realizat în co-producție cu Avanpost Media – cel mai mare centru de producție și post-producție cinematografică din Europa de Est și Patrupetrei – o asociație care face demersuri culturale și sociale prin intermediul cinematografiei. Întreaga producție a fost realizată cu sprijinul Creative Europe Programme – MEDIA of the European Union – programul Uniunii Europene de sprijinire a sectoarelor culturale și audiovizuale.

Sursa foto: www.7iasi.ro