La Casa Universitarilor din Iași, va avea loc pe 29 noiembrie Conferința Națională Interdisciplinară de Psihopedagogie Specială, organizată de Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

„Tema acestei ediții este în acord cu proiectul Support-HUB: Resurse eficiente și sprijin psiho-educațional pentru accesul și adaptarea la mediul universitar a studenților cu dizabilități. În acest sens, pe lîngă promovarea unor activități de consiliere și suport pentru studenții aflați în condiții dizabilitante sau în situații de risc, am inclus și o activitate finală care a coincis cu conferința noastră de Psihopedagogie specială pe care o organizăm bianual în preajma zilei de 3 decembrie, Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități”, a declarat prof. univ. dr. Alois Gherguț, organizatorul conferinței.

Printre temele abordate în comunicările din cadrul cofnerinței se numără: Diversitate, echitate și incluziune în mediul universitar din Statele UniteDiscriminare și stare de bine în mediul, Consilierea sistemică – instrument terapeutic eficient în susținerea sănătății mintale a studenților aflați în dificultate.

Conferința se desfășoară în cadrul proiectului „Support-Hub: Resurse eficiente și sprijin psiho-educațional pentru accesul și adaptarea la mediul universitar a studenților cu dizabilități”. Acest proiect este derulat în cadrul UAIC și este finanțat din Fondul de Dezvoltare Instituţională destinat universităţilor de stat (FDI 2024).

Sursă foto: www.uaic.ro