Facultatea de Fizică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” va avea, începînd cu anul universitar 2025 – 2026, un nou program de master în limba engleză intitulat High Energy Physics (HEP) (Fizica energiilor înalte). Programul de master este gîndit în parteneriat cu Universitatea din București, Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca și Universitatea de Vest din Timișoara.
Decizia înființării a fost luată după ce facultățile de fizică din cadrul celor trei universități au organizat întîlniri cu cercetători din diverse instituții, considerate potențiali angajatori pentru absolvenții de fizică. În urma discuțiilor s-a constatat o cerere semnificativă pe piața muncii pentru absolvenții unui astfel de program, în special în institutele naționale de cercetare-dezvoltare implicate în colaborări internaționale, precum cele desfășurate la The European Organization for Nuclear Research (CERN).
Unul dintre obiectivele programului de masterat este de a face Facultatea de Fizică mai atractivă pentru studenții internaționali: „Prin premisele legate de consolidarea, îmbunătățirea, extinderea și diversificarea contribuției științifice în viitoarele mari proiecte de la CERN și prin predarea în limba engleză a disciplinelor în cadrul programului de studiu, estimăm că programul ar fi atractiv și pentru studenți internaționali”, a declarat prof. univ. dr. habil. Ionuț Topala, decanul Facultății de Fizică.
Facultatea de Fizică are în prezent șase programe de master: Biofizică și fizică medicală, Fizică medicală aplicată, Fizica pentru tehnologii avansate, Metode fizice aplicate în kinetoterapie și recuperare medicală, Optică şi optometrie și Fizică aplicată în tehnologii smart și comunicații. Numărul de locuri pentru programul de master High Energy Physics, dar și distribuția locurilor la buget și taxă vor fi cunoscute în primăvara anului următor.
Sursă foto: www.infoiasionline.ro
Niciun comentariu