M-am trezit grăbit. Simt mirosul atrăgător din bucătărie și cobor. Mă așez cu nerăbdare să iau micul dejun. Privesc la ceasul de pe peretele bucătăriei și văd bilețelul lăsat de mama: „Mîine, la 11:00, trebuie să o conduci pe Milena la bibliotecă. Are un club de engleză”. Este 10:50. Drumul pînă la bibliotecă durează 15 minute. Îi spun Milenei să ne grăbim. Ajungem la fără un minut și realizez că nu am parcurs acest drum mai repede vreodată. Intrăm în bibliotecă. Acolo, printre rafturile pline de cărți, îl întîlnesc pe tînărul voluntar din America, Jon Ford. În ochi îi strălucește entuziasmul și dorința de a împărtăși cunoștințele. O ceată de copii stă adunată în jurul lui, aducînd un strop de prospețime în universul nostru mult prea familiar. Acest cuvînt – „american” trezește în mine un interes special.

„Este originar din New York, are 23 de ani și este voluntar la Peace Corp. Va trăi la noi în sat doi ani, pentru a ne ajuta să atragem fonduri străine. Parcă e și greu de crezut că mai sînt oameni de aceștia. Lucrează la Eco-Răzeni, asociația obștească unde organizează seminare și instruiri pe diferite teme. Se ocupă de clubul de dezbateri în limba engleză în școala noastră fiind foarte comunicativ și deschis pentru copii, dar și cu profesorii”. Nu mi-a fost destulă prezența pe care am descoperit-o. Curiozitatea mi-a fost stîrnită și mai tare.

Discrepanțe digitale

Conștientizînd discrepanțele digitale, accentul inițial a lui Jon s-a pus pe modernizarea infrastructurii digitale și tehnice a organizațiilor locale. Acest lucru a implicat revigorarea prezenței online a Eco-Răzeni, pentru a îmbunătăți accesibilitatea și implicarea utilizatorilor, prin îmbunătățiri la site-ul web și împrospătarea site-ului.

Mă tot făceam că înțeleg. Bine, mai și înțelegeam cîte ceva, într-adevăr, dar n-am să mint, nu am prins totul. Vorbea atît de aprins despre ocupația lui, că nici nu observam cum se scurg noțiunile străine pe lîngă mine.

,,Pentru a reduce decalajul între generații și a crește vizibilitatea noastră digitală, am creat un cont de Instagram, legîndu-l de pagina de Facebook a Eco-Răzeni”, mi-a zis, încrezător că această inițiativă nu doar amplifică prezența noastră pe rețelele sociale, ci și implică generații mai tinere în proiectele comunitare prin povești vizuale captivante.

Mai mult decît atît, ca parte a misiunii lui, a facilitat îmbunătățiri tehnologice la biblioteca locală, unde a reparat cinci computere. Așa a reînviat biblioteca drept centru pentru educație și comunicare, oferind acces esențial la resurse digitale și instrumente de învățare.

Am avut nevoie de cineva de la mii de kilometri distanță, pentru a ne pune în rînd cu lumea. Pe fața mea s-a crispat un surîs. Un zîmbet care ascundea în primul rînd rușine.

„Noi sîntem reprezentanți ai lumii”

Este o zi de duminică, o zi în care am în plan să prind mai mulți iepuri deodată. E ora 12:00. Mă grăbesc. Mai bine zis alerg către Casa de Cultură a comunei Răzeni. Intenționez să particip la programul artistic organizat special pentru oaspeții noștri americani. Ajung la destinație. Aud ultimele versuri ale cîntecului „Dragoste din tei”. Sînt primit de fețe zîmbitoare și calde. Se aude ultima notă distorsionată a chitarei electrice, urmată de un rînd de aplauze și o voce care se aude în microfon: „Acum vă rugăm să intrați în sală pentru a continua programul artistic”.

Zumzet incontrolabil. Aglomerație. Fiecare este în căutarea unui loc mai bun. Asta îmi doresc și eu, luînd în considerare scopul meu de a scrie un reportaj despre „americanul din sat”. Intru, în cele din urmă. Aleg un loc cît mai apropiat de scenă și îl surprind pe Jon. Își pregătește discursul. E puternic emoționat, lucru vizibil pînă și pentru mine, ochelarist. Jon începe prin a mulțumi publicului, îl invită pe profesorul Gladstone Fluney Hutchinson în scenă. Ambii țin un discurs în care descriu activitățile planificate, oferind și cîte un ceas de birou primarului și reprezentantei Asociației „Floare de Cireș”.

Spectacolul continuă, sînt incluse cîntece și dansuri populare, iar atmosfera este încinsă de ritmurile tradiționale. Îl văd în sală pe moș Ilie, șoferul de microbuz, care stă lîngă o doamnă. Intuiesc că este din America, fiindcă nu o cunosc. Moș Ilie încearcă să îi transmită cît de mult poate energia muzicii moldovenești, demonstrînd acest lucru prin mișcările delirante ale brațelor. Mă amuză. Gesticulează neîndemînatic. Nu cred că el poate „conduce” și limba engleză.

Evenimentul s-a încheiat. Ne îndreptăm spre liceu încă vorbind despre atmosfera veselă a spectacolului. Sînt curios să aflu de la profesorul lui Jon dacă este așa cum se vorbește prin sat, dacă sînt veniți la noi să reprezinte America. „Noi sîntem reprezentanți ai întregii lumi. Eu sînt din Jamaica, soția mea din Germania și avem un student din Emiratele Arabe”, vine repede răspunsul.

„Dacă vor să ajute…”

Mă aflu în sala de sport a Liceului Teoretic „Ion Pelivan”. Acest loc îmi stîrnește dorul anilor de școală. Studenții americani se împart în grupuri și fiecare dintre ei își alege cîte un partener dintre voluntarii școlii. Urmează să interacționeze cu diferite categorii de persoane: tineri, bătrîni, profesori, mame cu copii. Trebuie să răspundă cu toții la niște întrebări simple. Fiecare echipă începe să discute aprins.

„Eu n-am zahăr acasă” aud la una dintre echipe. Mi se pare haios. Auzul mi se ascute, așa că devin imediat martorul unei alte discuții.

– Nu prea înțeleg eu ce vor americanii ăștia de la noi, mai ales acuma cu situația asta de la vecini.

-Chiar trebuie să vină cineva din afară, din celălalt capăt de lume, să ne ia de mînă, să ne scoată din case și să ne adune, ca să ne amintească cît de norocoși sîntem să trăim în Răzeni?

Obiectivul esențial al jocului este identificarea problemelor din sat și resursele disponibile pentru a le rezolva. Această metodă o numesc ei ,,Asset Mapping” (Cartografierea bunurilor n.r.). Profesorul lui Jon îmi destăinuie: „a funcționat în Trenchtown, în Appalachia, o să funcționeze și aici”.

Lumea se îndreaptă spre ieșire, iar drept mulțumire li se oferă tricouri cu inscripția „I love Răzeni”.

Rămîn alături de elevi și de oaspeții străini. Pe fețele lor citesc plictiseală. Cred că îi obosește partea asta oficială. Un băiat începe să cînte la chitară și vocile mulțimii nu se lasă mult așteptate. Deja am pierdut noțiunea timpului. Îi urmăresc cum încearcă să fredoneze cîntece în limba română.

La masă cu americanul

Conversația cu Jon începe oficial. Mă simt ca la un interviu pentru un loc de muncă. „I-am lăsat să mă plaseze oriunde crede că aș sta bine”, spune Ford, care a absolvit cu o diplomă în economie și o specializare în psihologie. „Nu am vrut să iau calea tradițională, a majorității studenților care intră în finanțe. Am decis că vreau să fac diferența într-un mod îndrăzneț.”

Ford nu s-a simțit niciodată îngrijorat de faptul că va fi staționat într-o parte volatilă a lumii. „Cînd te afli într-o astfel de situație, nu ești îngrijorat dacă cineva este alb sau negru”, spune el. „Singurul lucru pentru care ești îngrijorat este cum să poți ajuta oamenii și comunitățile din acea zonă a lumii.”

Așteptînd cu nerăbdare munca sa în Moldova, era dornic să învețe limba română. Și chiar a făcut-o. Își amintește de prima vizită prin sat. A întîlnit cîțiva localnici care îl priveau plini de nedumerire și poate chiar dispreț. I-a salutat, totuși; un „bună ziua” spus neîndemînatic și haios datorită accentului, dar măcar spus în limba română. Localnicii au răspuns la fel de cordial, dar stîlcit. Atitudinea acestora din urmă s-a schimbat brusc. Au devenit mai senini, de parcă îndoiala în americani nici nu a existat vreodată.

Pentru el, sosirea aici e mai mult decît o simplă excursie. „Voi putea aplica tot ce am învățat despre economie la Lafayette” spune Ford. „Cunoașterea este putere. Dar este vorba, de fapt, de execuția cunoștințelor; asta este puterea. Cred că asta este partea importantă.”

Începem să povestim despre tot și despre toate. De-abia acum am ajuns să îl cunosc. Îmi povestește cum doamnele de la ,,Clubul de Engleză” îl întreabă dacă îi plac bucatele moldovenești. ,,Doamnele mă întrebau dacă îmi plac fetele de aici și dacă nu vreau să mă însor în Moldova. Răspunsul meu a fost: «da, dar numai pentru doi ani!»”. „Că tot vorbesc de doamnele de la club, în colaborare cu Svetlana, bibliotecara locală, am condus o campanie de plantare a copacilor care nu doar își propunea să consolideze sănătatea ecologică a Răzeniului, ci și să promoveze mîndria comunitară și responsabilitatea față de mediu”. Această inițiativă a fost condusă în mod unic de membrii clubului de engleză pentru adulți, care este format exclusiv dintr-o echipă de femei, în afară de Jon. Implicarea lor a adus o perspectivă dinamică la proiect, promovînd un puternic sentiment de comunitate și proprietate pe măsură ce lucrau împreună pentru a împăduri mediul local. Această acțiune colectivă nu doar a înfrumusețat zona și a sprijinit biodiversitatea locală, ci și a servit ca un exemplu puternic al leadershipului și al echipei de femei în generarea unui schimb pozitiv în comunitate.

„Propriul vis moldovenesc”

Vorbind despre diferențe, Jon a menționat că noi, moldovenii, avem propriul vis, visul moldovenesc, care este cu adevărat valoros. El consideră că American Dream-ul, deși este admirat în lume, nu este întotdeauna atît de îndeplinitor precum pare. Spune că avem aspecte care ne definesc ca națiune și care ne fac cu adevărat unici; de parcă n-am ști. Mîncarea noastră delicioasă, bogata noastră cultură, istoria, precum și tradițiile noastre, cum ar fi cîntecele și dansurile populare sau bomboanele Bucuria au fost foarte apreciate de către el.

Pentru Jon, a explora Moldova este o formă de „vis moldovenesc”, în care se poate bucura de frumusețea și autenticitatea țării, iar această experiență poate rivaliza sau chiar depăși ceea ce oferă the american dream. Așa cum spune el, „Moldova nu este cu nimic mai prejos decît SUA”.

Puntea dintre teorie și practică

Dezvoltarea comunitară și organizațională nu a fost doar despre transmiterea cunoștințelor și promovarea dezvoltării, ci și despre trăirea unei creșteri personale profunde și a unui schimb cultural. Această experiență i-a permis tînărului Jon să aplice cunoștințele teoretice dobîndite în timpul studiilor universitare în economie și împuternicire într-un context real, construind o punte eficientă între teoriile academice și aplicarea lor practică. Fiecare proiect, fie că a implicat îmbunătățirea tehnologiei sau facilitarea parteneriatelor strategice, l-a învățat lecții valoroase despre dezvoltarea economică și i-a arătat direct cum inițiativele bine direcționate pot cataliza împuternicirea comunității și creșterea acesteia.

Trasînd paralele cu munca lui anterioară din Baltimore, unde a fost inspirat să transforme provocările istorice și culturale în oportunități de împuternicire comunitară, găsește motivații similare aici, în Moldova. Fiecare zi este un pas către transformarea lecțiilor trecutului în fundamente pentru un viitor rezistent pentru el, urmărind să ridice comunitățile așa cum și-a imaginat în Statele Unite. Această continuitate a scopului în contexte diferite subliniază relevanța universală a dezvoltării economice și comunitare. Jon vorbește cu mîndrie. A început să construiască o punte între New York și Răzeni. O punte dintre Statele Unite și Republica Moldova. O punte a prieteniei. Iar pentru noi certitudinea că în sfîrșit au venit americanii.