Este ora șase dimineața. Toată familia se trezește devreme pentru a-și duce la bun sfîrșit planurile din această zi. Fiecare are propriile sarcini: copii merg la stînă să aibă grijă de oi, în timp ce adulții se ocupă de treburile din jurul casei. Așa începe o zi obișnuită în satul Valea Glodului, comuna Vulturești, județul Suceava, acasă la familia Vieriu. O familie a cărei ocupație s-a transformat în pasiune – creșterea oilor. Oameni modești, simpli, cu suflet bun. Sînt generoși și ți-ar oferi tot ce au ca să te simți bine acasă la ei. 

După ce ne luăm rămas-bun de la părinții Loredanei și ai lui Grigore, mergem pe jos pînă la stînă. Drumul este unul scurt, de aproximativ 500 de metri. Urcăm un deal înverzit, cu urme lăsate de tractoarele ce trec prin zonă. Este o plimbare plăcută. Aerul rece al dimineții te înviorează pentru activitățile care urmează să fie făcute la stînă. Din depărtare, ciripitul păsărelelor sparge liniștea care se așterne peste dealurile satului. Dau de știre că și natura se trezește. Peisajul și sentimentul de liniște te fac să te gîndești de două ori dacă vrei să te mai întorci la aglomerația și zgomotul unui oraș mare. Cu cît înaintăm, razele soarelui își fac simțită prezența. Treptat, ies la iveală nuanțele rozalii ale răsăritului. Nu mai mergem mult și iată stînă. E chiar pe vîrful dealului. Oile sînt înconjurate de gard de lemn, dar parcă abia așteptă să vină cineva să le elibereze. 

Cel care își face primul simțită prezența este chiar paznicul oilor, un cîine cît un pui de urs. În ciuda aparențelor este chiar prietenos. Are o blană deasă, în două culori, alb și negru. 

Primul lucru pe care îl face Loredana cînd ajungem este să își salute oile. Se observă din tonul vocii dragostea pe care le-o poartă – caldă, de parcă ar vorbi cu niște copii. Le știe pe fiecare în parte, dar are, totuși, o preferată – Lara. E mai cuminte și stă mereu pe lîngă ea. O îndrăgește.

Stîna aparține familiei Vieriu. Toți sătenii o știu. Valea Glodului este un sat mic din comuna Vulturești, Suceava, în care toată lumea se cunoaște cu toată lumea. Fiecare membru al familiei are atribuită cîte o sarcină. De dimineață pînă seara tîrziu au grijă de oi. Le dau de mâncare, merg cu ele pe câmp, iar la finalul zilei le mulg. 

Loredana este acum omul de bază, care, atunci cînd nu este la facultate, la Iași, merge cu oile la pășunat. De cînd se știe, familia ei s-a ocupat cu creșterea oilor. Așa s-a trezit – zilnic să muncească alături de membrii casei pentru a-și dezvolta mica afacere pe care planul de viitor al Loredanei se și bazează. Își propune să ducă mai departe pasiunea asta și să-și facă părinții mîndri.

Familia Vieriu se ocupă și cu vînzare brînzei de la propriile oi. Sînt renumiți în sat pentru calitatea acesteia. Din asta reușește să se întrețină o întreagă familie. Le este greu? Cu siguranță. Poate unii ar crede că este o muncă mult prea grea și complicată pentru cîteva kilograme de brânză, dar pentru familia Vieriu este o adevărată pasiune.  

După ce oile au fost lăsate în libertate pe iarba proaspătă, am rugat-o pe Loredana să-mi spună cîte ceva despre copilăria ei. Tînăra își amintește cu entuziasm de stîna bunicilor. „Au avut și ei oi, asta a fost ocupația lor principală”. Creșterea oilor este „din generație în generație”. Ea și fratele ei au fost crescuți cu lapte și brînză de la propriile oi. Sănătos. Unii copii de la oraș nici nu știu ce gust are brînza proaspătă de oaie, pe cînd ei s-au putut bucura de acest privilegiu dintotdeauna.

Părinții nu au forțat-o niciodată să facă prea multă treabă. Era și o vorbă din bătrîni pe care o auzea des în copilărie: „Să nu rămînă mică”. Babele din sat credeau că munca la cîmp are consecințe – copiii nu se mai dezvoltă la fel de bine.

O întreb pe Loredana despre prieteniile din copilăria ei și îmi răspunde simplu: „Nu aveam cine știe ce prieteni”. Îmi povestește că nu au rîs niciodată de ea din cauza faptului că stă cu oile. „Am mai auzit discuții pe acest subiect, dar nu mi s-a spus niciodată personal ceva”. În conflictele dintre copii mai era adusă în discuție ideea că Lori stă cu oile și nu mai face altceva. „Mai mereu eram cu oile și nu prea aveam timp să mă joc”, dar asta nu a deranjat-o niciodată. Îi plăcea ce făcea.  

Din plictiseală a ajuns „virală” pe TikTok

În perioada pandemiei, Loredana că a încercat să facă și alte activități în timpul petrecut la stînă. Pe cîmp urmărește conținutul creat de alte fete pe TikTok. Lori a observat că oamenii postează despre orice subiect și conținutul poate ajunge viral imediat cum este publicat. În acel moment, s-a întrebat: „Dacă ele pot, eu de ce nu aș putea?”. Plictiseala a fost principalul factor care a influențat-o. Așa a început să facă și ea videoclipuri scurte. La început a fost mai dificil. Nu prea avea idei. După ce a postat primul videoclip cu oile, au urmat multe altele. În acestea prezintă viața la stînă, cu bune și cu rele, preparatele făcute din laptele oilor, dar și experiențele trăite acolo. În prim-plan se află ea cu oile pe care le îndrăgește foarte mult. „Îmi place să postez ceea ce fac, poate așa îi inspir și eu pe alții”, spune Loredana.

Reacțiile din parte celor care se uitau la videoclipurile fetei nu au fost întotdeauna prea bune. „Lumea îmi dădea hate”, își amintește tînăra cu o oarecare nepăsare. Nu s-a lăsat niciodată afectată de ce spuneau oamenii. A continuat să posteze despre ceea ce îi place să facă. Știa că nu părerea celor din jur o să o hrănească în ziua următoare. „Mulți se ascund în spatele unor identități false doar pentru a face rău altor persoane”.

În ciuda faptului că există comentarii răutăcioase, numărul de vizualizări crește din ce în ce mai mult. Astăzi, contul de TikTok al Loredanei are aproximativ 380 de mii de urmăritori, oameni care apreciază munca unei tinere simple, de la țară, dar muncitoare. Ceea ce o deosebește de videoclipurile postate de fetele de vîrsta ei este conținutul. Nu îi este rușine să se afișeze muncind.

„Nu îmi dădeau nicio șansă”

De asemenea, în comentariile videoclipurile de pe TikTok circula ideea că Loredana nu merge la școală. Lumea judeca ceea ce vedea în videoclipurile postate fără a ști prea multe detalii din viața tinerei. Ea nu posta informații detaliate din viața personală. Comentariile erau variate. Începeau de la „Sigur nu merge la școală”, pînă la „Nu ai niciun viitor”. După ce a expus în mediul online că este în clasa a XII-a și se pregătește să dea examenul de bacalaureat, au început alt tip de comentarii. „Nu te duce capul” sau „Nu știu cum o să reușești”. Poate multor elevi li se pare dificil să se împartă între muncă și învățat. Cu siguranță și Loredanei i-a fost greu. Dar și-a dorit, a încercat și a reușit. 

Îmi povestește cu mîndrie despre cît de mult a muncit să ajungă la facultate. Nu și-a dorit dintotdeauna să studieze Inginerie și Managment. Planul inițial a fost să dea la Jandarmerie, în Fălticeni. Aproape de casă. S-a răzgîndit atunci cînd a făcut o vizită la Universitatea de Ştiinţele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi. I-a plăcut ideea de a continua afacerea familiei, de a munci în continuare pentru ceea ce iubește. I-a plăcut ideea că își poate extinde afacerea prin intermediul facultății, să-i ajute pe cei care pînă acum au sprijinit-o în munca pe care a depus-o. 

Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi necesită o pregătire specială. Pe lîngă diploma de bacalaureat mai există și alte probe: testul psihologic, examenul sportiv și analizele medicale care trebuiau să fie perfecte. Loredana s-a pregătit pentru toate acestea. Dar s-a răzgîndit în ultimul moment.

„Trebuie să ies din această bulă!”

A învățat dintotdeauna bine la școală. Și-a dat interesul să reușească. Cînd a venit vorba să plece la facultate, ar fi ales varianta simplă. Să meargă la Fălticeni, unde a făcut și liceul. Doar 20 de kilometri ar fi despărțit-o de casă. Dar nu asta a fost alegerea ei. A preferat să plece la trei ore distanță cu trenul. Să își întreacă propriile limite. „Știam că va trebui să îmi părăsesc odată și odată orașul natal. A fost mai bine că am făcut asta mai devreme, cînd am putut să înfrunt diferit anumite dificultăți”.

După ce s-a decis în privința facultății, a urmat examenul care i-a marcat următoarea alegere, examenul de bacalaureat. Pe parcursul anului școlar a continuat să meargă la stînă, dar nu la fel de des ca înainte. Acum avea mult mai mult de învățat, iar timpul ei era limitat. Părinții i-au fost mereu alături. „Niciodată nu mi-au impus să muncesc cînd eu aveam de învățat”, îmi spune Loredana fără nicio ezitare. Îmi povestește cum după a treia probă de bacalaureat a mers să descarce baloți de fîn. „Este o muncă dificilă pentru o fată”, îmi spune cu un zîmbet pe chip. Dar este mîndră de asta. Nimic nu o poate opri să facă munca ce îi aduce liniște. Dacă vrea să ducă mai departe afacerea familiei trebuie să contribuie și ea. Prin asta arată că îi pasă.

Încrezătoare în reușită

Principalul scop pentru care a plecat Loredana la facultatea este pentru a mări stîna familiei. Tînăra vrea să acceseze fonduri europene prin intermediul facultății pentru a duce la bun sfîrșit planul său.

Pe parcursul facultății, dar și după finalizarea acesteia, studenții pot propune un proiect care să fie finanțat cu fonduri europene. Trebuie să respecte anumite cerințe care diferă în funcție de tipul de proiect. Asta își propune Loredana să facă.  

Este ora cinci și jumătate. Ziua se îngînă cu noaptea peste dealurile din Valea Glodului. Un singur lucru a mai rămas de făcut pentru a duce activitățile zilnice la bun sfîrșit – mulsul oilor. Este o sarcină destul de grea pentru doi copii, de aceea li se alătură și părinții. La finalul unei zile reușesc să strîngă cîteva zeci de litri de lapte care urmează să fie transformați în brînză. De aici începe munca grea. După ce adună tot laptele, îl strecoară și adaugă cheagul. Amestecă prin el, apoi îl pun la scurs pe leasă. Abia acum se termină povestea, odată ce brînza e gata și e pregătită pentru vînzare.