Joi, 21 martie, începînd cu ora 14.00, în Aula „George Emil Palade” a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF), profesorul universitar Ioan Stanomir va susține conferința „Demnitate și tiranie în secolul XX”. Evenimentul este organizat în cadrul seriei Conferințele „Grigore T. Popa”, organizate periodic de UMF Iași. Subiectul conferinței este unul de actualitate, în contextul vremurilor complicate pe care le traversăm.

„Demnitatea ființei umane constituie chiar baza drepturilor fundamentale. E necesar să se discute împreună «demnitatea» și «tirania». Ni se pare că ne-am despărțit de tiranie, însă dinamica societății actuale ne poate surprinde și, în consecință, e necesar să avem mereu în atenție orice acțiune cu impact asupra demnității sau libertății. Conferința se adresează publicului deja format al UMF Iași, dar și celor care sînt preocupați de soarta libertății astăzi. Celor care vor să înțeleagă că, așa cum spunea patronul spiritual al universității noastre, Grigore T. Popa, precum «nu se fac tranzacții de conștiință», nici cu demnitatea nu se poate tranzacționa”, a declarat dr. Richard Constantinescu, coordonator al Centrului Cultural „I.I. Mironescu” al UMF Iași.

Ioan Stanomir este publicist, politolog, profesor de drept constituțional la Facultatea de Știinţe Politice a Universităţii din București, doctor în drept al Universității din București, licențiat în Litere al aceleiași Universități. Domeniile sale de cercetare sînt constituționalism comparat, constituționalism românesc, istoria comunismului, istoria ideilor politice (liberalism, conservatorism), dreptul internațional și drepturile omului.

Sursă foto: www.sunmedia.ro