LUCREȚIA BÂRLĂDEANU: „Am luat țara după mine în lume”

Într-o perpetuă navetă Chișină-Paris, Lucreția Bârlădeanu a devenit purtătorul de cuvînt al literaturii din Republica Moldova și România pe aleile pariziene, dar și invers. În dialogul nostru, am călătorit împreună prin cronologia amintirilor, de la rădăcinile sale și pînă la Salonul de Carte de la Paris.

Scrieți în poezia „Moștenire” (Sezon de catifea, Editura Prut, 2018): „Astăzi/ mă-ntorc în trecut/ ca-ntr-o casă de economii/ și investesc capitalul lăsat de tata/ în para sîngelui/ copiilor mei”. Care este moștenirea (spirituală) pe care v-au lăsat-o părinții dumneavoastră?

Probabil că nu voi fi deloc originală dacă voi spune că familia este izvorul de unde un copil își trage seva pentru a-și alimenta viața pe care urmează s-o trăiască. Nu am fost o excepție în acest sens. Chiar dacă părinții mei au divorțat cînd aveam nouă ani, am avut noroc de două aspecte esențiale în copilăria mea: în primul rînd, de dragostea lor nețărmurită, iar în al doilea rînd, de o legătură strînsa cu natura și literatura, pe care tata mi-a insuflat-o în mod deosebit.

Tatăl meu a fost un autodidact. Îi plăcea și muzica, inclusiv romanțele și muzica clasică. Îmi amintesc cum încerca să mă inițieze în aceste domenii, începînd cu Ogiński, apoi continuînd cu Chopin. Iar natura a reprezentat, cred eu, nu doar leagănul în care m-am simțit bine, dar și o lecție esențială de viață. Ieșirile săptămînale cu tata la Nistru au rămas memorabile. Satul nostru ascunde locuri absolut pitorești. Trecerea prin Valea Adîncă, întîlnirea cu pietrele care ies din pămînt ca niște ființe vii, urmele Mării Sarmatice care se mai pot intui, Dealul Drăguței, Pădurea de la Capul Dealului, Nistrul, toate acestea erau precum o incursiune într-o lume a basmelor și a fantasticului, oferind spiritului o dimensiune absolut specială. Referitor la poezia menționată, pot afirma că am înțeles mai bine valoarea capitalului lăsat de tata odată cu trecerea anilor. Pe măsură ce am crescut, am descoperit și alte aspecte ale dramei trăite de părinții mei, ale istoriei cu care s-au confruntat, iar toate acestea au adăugat o conotație mai profundă acestei moșteniri.

Timp de trei ani, după absolvirea studiilor, ați fost profesoară de limbă și literatură română la școala din satul natal, Tătărăuca Veche, apoi ați decis să plecați la Chișinău, în calitate de lector-asistent la Catedra de limba şi literatura română a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”. Aveați o dragoste aparte pentru copii și sat, dar totuși ați decis să plecați. De ce nu v-ați continuat activitatea pedagogică în sat?

De cele mai multe ori, facem greșeala de a considera că atunci cînd alegem ceva excludem neapărat altceva din viața noastră. Nu este adevărat. Mie îmi place să adun, nu să exclud. Plecarea mea din sat nu înseamnă că am abandonat satul sau că satul m-a abandonat pe mine. El a rămas în mine ca o planetă vie, care mereu îmi transmite mesaje și la care revin adesea pentru a-i răspunde. În romanul Misterul de Est, Valérie, are această revelație: „El, pământul ei natal, fusese platforma solidă pe care se altoiseră mai târziu valorile și frumusețile pariziene, pe care își construise în ani identitatea. Una cu diferite fațete și diverse culori – de la cele mai sumbre până la cele mai luminoase. Un spectru complex: cu bucurii și dureri. Și nu ar fi putut și nici nu și-ar fi dorit să abandoneze nicio nuanță, fie chiar și cea mai întunecată, căci era imprimat la nivel de ADN ceva din existența ei spirituală, la care nu era dispusă și nici capabilă să renunțe. Căci tot de-acolo, din Estul îndepărtat, veneau adesea, cu sfială, ca să-i populeze piesele chipuri de oameni simpli, de la care prelua anumite calități și pe care-i ajusta la ritmul unei vieți moderne dintr-un alt capăt al lumii, dar, în definitiv, cu aceleași esențe existențiale, aceeași grilă de valori”.

În 1988, ați debutat cu volumul de versuri Rouă de cuvinte, urmat de alte cărți de poezie. Cum ați descrie această metamorfoză de la profesoară de limbă și literatură română la scriitoare?

La începuturi nu am luat în serios această vocație a mea. Scriam doar atunci cînd nu puteam să nu o fac. Poezia, de fapt, este diferită de proză și se întîmplă spontan. Atunci cînd simțeam că trebuie să iau pixul în mînă și să transpun pe hîrtie ceea ce simt în interiorul meu o făceam. Îmi satisfăceam pofta de literatură și prin intermediul lecțiilor cu studenții de la facultatea de filologie, ori mai tîrziu cu cei de la Arte. Mai tîrziu am transformat scrisul într-o existență.

În tinerețea mea, drumul de la momentul în care îți depuneai manuscrisul la Uniunea Scriitorilor pînă la apariția cărții era destul de anevoios. Acum, oricine își poate vedea cu ușurință numele pe o carte. Am avut norocul să beneficiez de recenzii valoroase, care au sprijinit debutul meu în literatură. Îmi amintesc cu mult drag de poetul Liviu Damian, care a fost unul dintre cei care au apreciat cartea mea, și de Arcadie Suceveanu, care a realizat o recenzie internă la editură. Cartea a fost publicată în 1988, într-un moment în care mișcarea națională își făcea simțită prezența. Accentele se deplasau de la estetic spre spectacolul străzii, spre evenimentele majore care aveau loc în societate.

„Mitul Parisului a existat dintotdeauna printre oamenii de creație”

În 1998, cu ce așteptări ați plecat la Paris?

Eu am venit la Paris cu o bursă, pentru a desfășura un studiu de literatură comparată între lirica feminină și am descoperit un loc care m-a fascinat nu doar prin cultură, arhitectură sau literatură, ci și prin viața socială. Această întîlnire directă cu Parisul mi-a schimbat orientarea culturală și științifică. Viața de aici mi s-a părut foarte interesantă, și mi-am dorit să o cunosc. Atunci cînd am decis să rămîn, mi-am dat seama că pentru asta am nevoie de niște modele existențiale. Atunci am studiat traseul altor scriitori români care au ajuns în Franța înaintea mea și am descoperit exilul românesc, un capitol foarte important în istoria literaturii românești. Cunoscîndu-i pe Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Bujor Nedelcovici, Sanda Stolojan și mulți alții, am explorat o altă dimensiune în cariera mea și am găsit în mine noi resurse pentru a încerca să includ și Moldova în acest circuit.

Paris este locul pe care orice om, și în special orice creator, își dorește să-l cunoască. Mitul Parisului a existat dintotdeauna printre oamenii de creație. Pentru că Parisul nu este doar cel care se vede, ci și cel care produce într-un creator un amestec de lumini, de umbre, de mirosuri, de dragoste, de noblețe. Este punctul limită în care majoritatea oamenilor vor să ajungă. Orașul de vis în care visează să locuiască creatorii și îndrăgostiții din întreaga lume. Aici are loc un schimb cultural foarte important. Avem în literatura română exemple absolut edificatoare, cînd scriitorii noștri, ajunși la Paris, au devenit nume impunătoare la nivel universal, menționez aici pe Eugene Ionesco, Emil Cioran, Mircea Eliade, Vintilă Horia și alții. 

Vladimir Beşleagă v-a caracterizat drept o ambasadoare a culturii noastre la Paris. Cum ați descrie rolul dumneavoastră ca liant între cultura română și cea franceză?

Ori de cîte ori mergeam la Salonul de Carte de la Paris, un eveniment absolut fenomenal, în care țările din întreaga lume își expun cărțile, eram profund impresionată de această oportunitate extraordinară de a schimba idei și de a înota în această lărgime spirituală. Mă întrebam mereu: unde este literatura din țara mea mică, care are și ea o față?

Am încercat, prin diverse mijloace, să aduc pe standurile cu literatură română și cîteva cărți ale autorilor din Republica Moldova. Mi-am dorit ca aceste cărți să reflecte o imagine a literaturii din Basarabia. Am luat țara după mine în lume. Am vrut să le ofer francezilor cel puțin cîteva detalii despre spiritul românesc din Basarabia. Atunci mi-am propus să realizez o antologie de proză scurtă, tradusă în limba franceză, care să adune mai multe voci din literatura noastră. Am reușit să fac acest lucru cu mult efort. Am selectat vreo16 nume de scriitori contemporani pe care traducătorul Jean-Louis Courriol i-a transpus în franceză și am editat cartea la editura franceză Non Lieu. Am lansat-o în anul 2013, cînd România era invitată de onoare la Salonul de la Paris. A fost o bucurie imensă pentru mine.

De-a lungul anilor, am avut și cîteva cărți editate și traduse în franceză. La asta probabil că domnul Beșleagă se referea atunci cînd îmi atribuia acest titlu de noblețe spirituală, pentru care îi mulțumesc, și la întîlnirile pe care le fac, ca președinte al Asociației culturale „Synergie Franco-Moldave”, cu scriitorii basarabeni sosiți la Paris. Un schimb cultural, o experiență asimilată aici, poate fi mai importantă pentru țara mea decît invers. Sînt o fire realistă, de aceea miza mea ca scriitor este spațiul românesc. În Franța, în fiecare an se editează peste 500 de romane, ca să nu mai pomenesc și de altă producție literară cu mare trecere la cititori. A avea nebunia de a crede că printre acestea cartea ta poate ajunge și să genereze o mișcare estetică extraordinară este o probabilitate foarte mică.

Într-un interviu pentru MOLDPRES, ați declarat: „Sînt un scriitor cu identitate dublă”. Care dintre aceste identități vă este, totuși, mai aproape?

Există om-copac, care își înființează rădăcinile într-un loc și trăiește acolo, și om-pasăre, care zboară și, inevitabil, se întoarce la locul de unde a plecat. Felul meu de a fi, dorința mea de a cunoaște, de a explora alte dimensiuni și de a vedea alte culturi, m-a făcut să plec pentru a experimenta alte senzații, dar și să revin, din timp în timp, de unde am plecat. Aceasta este condiția mea existențială și îi mulțumesc destinului că am reușit să răspund la această chemare.

De-a lungul vieții, am observat că, de fapt, integritatea unui om se reflectă în valorile sale, care sînt universale. De fiecare dată cînd vin în Moldova, observ lucrurile bune și le apreciez. Mă bucur că se produc schimbări, că lumea devine tot mai competitivă și nu rămîne „înghețată” în tiparele anilor trecuți. Spiritul meu este unul modern. Îmi place să nu rămîn mereu ancorată în trecut și să nu plîng după acele vremuri. Le-am trăit deja, le-am conservat în sufletul meu și le-am transpus într-o carte. Chiar dacă identitatea mea are mai multe aspecte, mai multe culori, ea rămâne una integră.

„Literatura mea este foarte personală”

Cum păstrați ideea de acasă avînd în vedere că sînteți angajată mereu în naveta Chișinău-Paris?

„Acasă” este acolo unde sînt în armonie cu mine însămi. În ultima perioadă, petrec aproximativ jumătate de an la Paris și jumătate de an la Chișinău, exceptînd și alte locuri din lume pe care am bucuria să le descopăr încă. Această experiență ascute simțurile, le face mai pregnante și mai vii, le revigorează. Astfel, se îndepărtează starea de uzură. Atunci cînd schimb decorul, lucrurile prind o nouă strălucire. Aceasta îmi oferă o stare de bine care poate favoriza atît spiritul, cît și mintea și creativitatea.

Adevărata casă este acolo unde te simți bine cu tine însuți, oriunde ai fi. Cred că omul trebuie să aspire către acest scop. Nu trebuie să construiască palate în care să se simtă singur și depresiv, ci vase comunicante spre o viață spirituală destul de complexă și favorabilă spiritului său.

Să vorbim puțin despre Misterul de Est (Chișinău, Arc, 2020). Pe lîngă prezentarea unei frumoase povești de dragoste, ce idee mai sugerează acest roman?

Aceasta este o carte cu mai multe straturi. Critica literară care a abordat conceptul acestui roman s-a pronunțat favorabil și foarte divers. De exemplu, Nina Corcinschi vorbește despre feminismul acestei cărți. Constantin Șchipu – despre pledoaria pentru familie. Vladimir Beșleagă discută despre cele aproape trei secole de cultură europeană, rusă, franceză și românească adunate în această carte. Cineva ar putea să o vadă ca o pledoarie pentru românitate în contextul literaturii europene.

Este un roman complex și mă bucur că am reușit să-l fac atît de polifonic. Literatura mea este foarte personală. Valérie, protagonista romanului, nu este sută la sută autoarea, dar la baza stă ADN-ul ei, din care s-a creat această carte. Așa am încercat să dezvălui cum ar putea fi viața unei femei care are în ea spiritul creativității și cum se poate dezvolta într-o țară străină.

„Literatura îți oferă ceea ce nu-ți pot oferi alte mijloace de informare, îți ascute spiritul”

Cum vedeți dumneavoastră literatura din Republica Moldova și România astăzi?

În concepția mea, este o literatură de bună calitate, dar foarte amestecată. Valorile sînt foarte încurcate. Este o literatură relativ tînără în comparație cu marile literaturi, care au deja secole de existență.

Poate din cauza cenzurii care a existat mult timp, mulți autori, în special tineri, încearcă să rupă perdeaua bunului simț și să abordeze în literatură o tematică fără menajamente. Sînt și mulți impostori, oameni nechemați în literatură, care se vor scriitori. Mă surprinde cînd apare o carte de la un „n” și respectivul are ambiția să declare că este scriitor. Mă miră această lipsă de respect pentru ceea ce înseamnă a fi scriitor. Scriitorul nu se rezumă la a ști să mîzgîlesti ceva. Scriitorul este cel care poate să frămînte o realitate, să o treacă prin propria sa sensibilitate și să creeze din ea ceva cu totul nou. S-au deschis porțile în lumea ficțiunii, o lume dorită de mulți, dar, vorba ceea: intră mulți, dar rămîne cine poate. Nu tot ce zboară se mănîncă, și nu tot ceea ce se scrie este demn de a fi citit. Orice om are dreptul de a scrie, dar trebuie să aibă discernămîntul să știe cînd a venit timpul ca ceea ce scrie el merită să fie văzut și de altă lume.

Cum ați descrie rolul literaturii în societatea contemporană?

Mi-aș dori să aibă o importanță mai mare decît cea actuală. Societatea modernă are multe elemente care o caracterizează și o îmbogățesc, iar literatura se retrage mai mult spre periferie. Îmi amintesc că atunci cînd eram la Tătărăuca Veche mai bine de jumătate din salariul meu de profesor se ducea pe cărți. Literatura era cel mai important lucru care ne ținea de viață și ne făcea existența mai frumoasă. Acum, cînd există alte posibilități de a experimenta esteticul în viața ta, nu doar prin intermediul cărții, literatura poate să aibă un rol mai puțin important. După mine, lectura este ceva foarte special pentru un om care dorește să rămînă într-o formă intelectuală bună și să-și prelungească viața spiritului. Literatura îți oferă ceea ce nu-ți pot oferi alte mijloace de informare, îți ascute spiritul și îți dă șansa de a îmbrățișa viață în întreaga ei complexitate.

Care sînt principalele „lecții” pe care le putem desprinde din scrierile dumneavoastră?

Cea mai importantă lecție pe care ți-o oferă orice literatură bună este faptul că te menține într-un dialog permanent cu tine însuți. Cînd citim cărți, de regulă, ne citim și pe noi înșine, încercăm să ne confruntăm cu personajele și să le potrivim pe propria noastră ființă și sensibilitate. Este o modalitate de a ne autoperfecționa și autocunoaște, pentru că cel mai scurt drum pentru a te cunoaște pe tine însuți trece prin altul, iar acel altul poate fi o carte bună.    

Date biografice

Prozatoarea, eseista şi poeta Lucreţia Bîrlădeanu s-a născut la Tătărăuca Veche, Soroca, Republica Moldova. A absolvit Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic „Ion Creangă” (1979). A fost conferenţiar universitar la Catedra de teatrologie şi literatură universală a Academiei de Arte din Chişînău (1988-1998). A debutat în 1988, cu placheta „Rouă de cuvinte”, căreia i se alătură, pe parcursul anilor, volumele Clipe cu păsări (1996) şi Capitalul din Para Sîngelui (1998), Sezon de catifea (2018).

A beneficiat de mai multe burse de studii: Soros-Moldova, Alianţa Franceză şi Tempus la Paris, unde se stabileşte în 1998. După ce în 1996 îşi ia doctoratul cu teza „Sentimentul naturii în poezia lui Eminescu”, se preocupă de exilul literar românesc, cercetare încununată cu publicarea volumului Dialoguri pariziene (2005, 2014) şi a culegerii de eseuri Secolul nomazilor (2006).

A semnat volumele de proză Tunica portocalie (2016), Cherche la femme, (2021) și romanul Misterul de Est (2020). Este membră a Uniunii Scriitorilor din Moldova şi a Uniunii Scriitorilor din România.