(ORASUL, 11.00) / ONG – ROTARY – CONFERINTA/ Timp de patru zile, Iasul este gazda Conferintei Districtuala Rotary 2241 Romania – Republica Moldova
(CUZANET, Iasi, 28 mai) – In perioada 26-30 mai a.c., Districtul 2241 Rotary Romania Republica Moldova organizeaza la Iasi Conferinta Districtuala anuala. Timp de patru zile, 200 de membri ai Clubului Rotary din Marea Britanie, Brazilia, Republica Dominicana si SUA se vor reuni la Iasi. La conferinta de deschidere a evenimentului organizata ieri, la Hotel Traian, au fost prezenti prof.univ.dr.Daniel Condurache, Guvernatorul Districtului Romania – Republica Moldova, Elisabeth Tatman, Guvernatorul Districtului 1280 din Marea Britanie, Florin Mindrigiu, fostul presedinte al Clubului Curtea Domneasca Iasi, Gabriela Nistor, reprezentantul Bancii Transilvania, unul dintre sponsorii evenimentului. In prezidiu s-a mai aflat Daniel Penciuc, presedintele Rotary Club Copou, cel mai nou Club Rotary din Iasi,care va fi chartat cu ocazia Conferintei Districturale.
Prof.univ.dr. Daniel Condurache a explicat necesitatea existentei unor astfel de sctructuri, incercind sa demonteze “miturile urbane existente” si “suspiciunile” fata de oamenii care se implica in viata comunitatii. „Rotary nu este o organizatie cu caracter politic, nu este o organizatie cu caracter ezoteric. Rotary este o organizatie care cultiva calitatea a doua dimensiuni esentiale: prima este cea globala, de asociere, si cea locala, pentru ca fiecare Club din District este un esantion a ceea ce inseamna comunitatea locala si nimeni altcineva decit acest esantion nu poate sti mai bine nevoile reale ale comunitatii.[…]Rotary are programe cu caracter global, pe care nici un Guvern din lume nu le-ar putea face.” Guvernatorul Rotary Romania – Republica Moldova, prof.univ.dr. Daniel Condurache a subiniat faptul ca Districtul 2241 este singura organizatie nonguvernamentala care reuneste doua tari, Romania si Republica Moldova.
Elisabeth Tatman, Guvernatorul Districtului 1280 din Marea Britanie, a povestiti despre prima ei experienta in Romania, la Spitalul de Copii „Sfinta Maria” din Iasi. „Cind am venit prima oara in Iasi, in 1996, vedeam aceasta actiune mai mult din punct de vedere turistic, dar un grup dintre noi am hotarit sa revenim doi ani mai tirziu. Ne-am intrebat ce putem face sau daca putem face ceva pentru copiii din spital.[…] Am hotarit ca ar fi potrivit sa facem traininguri pentru personalul spitalului si sa cream un loc de unde copiii ar putea imprumuta jucarii. Astfel, din 1998, uneori pentru o saptamina, alteori pentru doua sau chiar patru saptamini, revenim in Iasi”.
Rotary International este o organizatie infiintata la Chicago in 1905. La nivel international, clubul numara in prezent peste 1.2 milioane de membri si are ca obiective proiecte umanitare, programe artistice si educationale. / Anastasia Condruc
Niciun comentariu