(ORASUL, 16.30) „URGENTE” –TENTIVA DE SINUCIDERE – INTOXICATIE / Sase persoane au ajuns la spital dupa ce au incercat sa-si ia viata
(CUZANET, Iasi, 13 mai) – Sase persoane au ajuns la Unitatea de Primire Urgente a Spitalului Clinic „Sf. Ioan” in garda medicala de 24 de ore din 12-13 mai, dupa ce au incercat sa se sinucida. Pacientii au varste cuprinse intre 21 si 33 de ani, femeile fiind in numar de patru. „Intoxicatiile au fost medicamentoase –cu sedative, hipnotice, dar si medicatie cardiovasculara si aitinflamatorie- dar si cu detergent”, a precizat dr. Tudor Ciuhodaru, seful serviciului de Urgenta a Spitalului „Sf. Ioan”. Una dintre femei -de 31 de ani, din localitatea ieseana Scobinti- se afla in stare critica, in coma toxica exogena. „A necesitat inca din UPU masuri de protezare respiratorie, suport volemic, examene toxicologice complete si este internata la sectia de Anestezie si Terapie Intensiva-Toxicologie”, a adaugat Tudor Ciuhodaru. Toate persoanele au ramasi internate la sectia de Toxicologie, beneficiind si de suport psihologic in partea voluntarilor CIRTITA(Centrul Integral Regional de Tratamente, Intoxicatii, Traume si Arsuri), carora le-au declarat cel mai frecvent ca motivele ce au declansat tentativa de sinucidere sunt scaderea veniturilor familiei sau conflictele casnice. Medicii de la Spitalul de Urgente se asteapta la o crestere a numarului de astfel de cazuri in contextul accentuarii crizei financiare. / Gianina Petruca
Niciun comentariu