(ORASUL, 11.30)ELEVI-TESTARE/Elevii de clasa a VIII a  sustin astazi proba de matematica
(CUZANET,
Iasi, 12 mai) Peste 8400 de elevi de clasa a VIII a din judetul Iasi sustin astazi, incepand cu ora 12.00, proba la matematica din cadrul evaluarii nationale.Conform informatiilor de pe site-ul www.edu.ro , subiectele au un nivel mediu de dificultate si permit rezolvarea in 120 de minute. In vederea sustinerii probei, Centrul National pentru Evaluare si Examinare a elaborat 10 variante de subiecte, in conformitate cu programa pentru evaluarea nationala la clasa a VIII-a si cu modelul evaluarilor internationale. Extragerea variantei de subiect va avea loc in aceasta dimineata. Evaluarea lucrarilor se face cu respectarea stricta a baremului unic de evaluare si de notare, pe baza unui punctaj pe scara 1-100. Astfel, se acorda  90 de puncte pentru raspunsurile corecte si complete si zece puncte din oficiu. Dupa corectare, fiecare profesor stabileste nota prin impartirea la zece a punctajului obtinut de elev.Lucrarile vor fi evaluate in maximum cinci zile, iar comunicarea rezultatelor se va face in maximum sase zile de la sustinerea probei. Notele obtinute la cele doua testari ( la proba de romana si la proba de matematica) vor avea o pondere de 25% in calcularea mediei de admitere la liceu. Media generala obtinuta la tezele cu subiect unic din clasa a VII-a  va conta in proportie de 25%, iar media generala de absolvire a claselor V-VIII va avea o pondere de 50%.Pentru clasa a IX-a, in judetul Iasi, sunt alocate 287 de clase, din care 87 cu profil teoretic, 181 cu profil tehnologic si 19 cu profil vocational./ Mihaela Zavate