La o aruncătură de băț de drumul național 2A, care leagă capitala țării, București, de Constanța, la cîțiva kilometri de la intrarea în municipiul Slobozia, reședința județului Ialomița, se află singurul muzeu dedicat exclusiv agriculturii din România și printre puținele de acest profil din Europa. Nu întîmplător, este amplasat într-una dintre cele mai fertile și mai propice zone pentru agricultură din România, chiar în inima Bărăganului.

Povestea Muzeului Național al Agriculturii a început în mai 1990, la inițiativa fondatorului și primului director al muzeului, Răzvan Ciucă, trecut la cele veșnice în vara lui 2022. În patrimoniul muzeal sînt incluse 13.416 obiecte – unelte agricole, tractoare, utilaje, piese de etnografie rurală. În curtea muzeului se află Biserica de lemn „Sfîntul Nicolae”, adusă aici în anul 2002, din satul Poiana, comuna Ciulnița, județul Ialomița. Tot în patrimoniul muzeal se mai află și ferma model din comuna Perieți, județul Ialomița, intrată în ansamblu în anul 2005, în prima parte a secolului al XX-lea fiind cea mai mare fermă producătoare de flori și semințe de legume din estul Europei.

Începuturile

Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia are ca obiect de activitate istoria agriculturii, antropologia agrară şi arheologia industrială specifică, de pe tot cuprinsul ţării. Răzvan Ciucă, regretatul fondator al muzeului, a căutat de-a lungul și de-a latul țării obiecte tradiționale agricole sau care au o corelație cu mediul rural, aducînd obiecte de peste tot, din zone precum Suceava și Bacău, ajungînd pînă în Hunedoara și Brașov.

La înființare, muzeul nu a avut un imobil propriu, activitatea desfășurîndu-se în spații închiriate de la diverse unități agricole din Slobozia, precum societățile Agromec și Ceres. Într-un final, în 1993, prin decizia Prefecturii Ialomița, muzeul a primit în administrație un imobil ce a aparținut fostului magazin și depozit de mobilă „Ambianța”, o clădire controversată la acea vreme și rîvnită de mulți alți potențiali beneficiari. Clădirea a fost ulterior compartimentată minimal și igienizată, în limita unui buget destul de restrîns.

Muzeul a fost deschis publicului pe 25 martie 1996, de Buna Vestire, sau Blagoviștenie, cum i se mai spune popular. Prima expoziție din cadrul muzeului a fost intitulată „Raport public”, expoziție ce avea în vedere evidențierea oportunității și utilității unui muzeu agricol, dar și transparența pe care muzeul o oferea în privința cheltuielilor, proiectelor pentru viitor.

A primit titulatura de „muzeu național” în anul 2003, printr-o ordonanță dată de către Ministerul Culturii.

Satul secolelor XIX-XX

În interiorul muzeului sînt prezente sute de exponate ce relevă viața țăranului român din secolele XIX-XX, de la coșuri împletite și hambare, pînă la un întreg sat tradițional românesc, ce este reprezentat la etajul I al muzeului. Există acolo cam tot ce ți-ai putea imagina că exista la acea vreme – școală, biserică, băcănie etc.

Cel mai vechi exponat este un hambar pentru porumb, construit din lemn, datat la 1701. „Acest hambar pentru porumb a aparținut unui boier din zona Hunedoarei, care trebuia să primească o datorie de la un țăran, iar pentru ca acel țăran să-și plătească datoria, i-a construit acest hambar din lemn, scutindu-l de plățile sale bănești. Cu siguranță este cel mai vechi exponat al nostru și am reușit să-l conservăm corespunzător”, a explicat muzeograful Marian Ion.

La etajul superior al muzeului, găsim un sat în miniatură, desprins parcă din „Moromeții”. Aici se află o moară, frizerie, școală, biserică, băcănie, ceasornicărie.  „Lîngă școală era troița din centrul satului, unde se spune că oamenii dădeau drept jertfă alimente, iar oamenii nevoiași și sărmani le luau”, spune Marian Ion despre legenda troiței din mijlocul satului.

La același etaj există o cameră în care sînt expuse zeci de tractoare și alte utilaje agricole folosite de țărani la muncile cîmpului, precum pluguri, batoze, care pentru boi etc. Mașinile agricole erau de la mărci de renume la acea vreme, pe care doar unii boieri înstăriți puteau să le acceseze, precum Deutz, Fordson, MAV, Edelweis etc. „Pot spune că există cîteva tractorașe care încă funcționează, ce-i drept, cu o putere considerabil mai mică decît standardele agricole de azi, dar ele pot funcționa. Nu la capacitate maximă, deoarece sînt șuruburi sau piese lipsă, dar e impresionant faptul că unele utilaje mai pot funcționa și azi după zeci de ani de nefolosință”, a mai subliniat Marian Ion.

Biserica din lemn, ferma model și căsuțele tradiționale din lemn

Biserica din lemn „Sfîntul Nicolae”, sau „Poiana”, cum mai este numită, a intrat în patrimoniul Muzeului Național al Agriculturii în anul 2002, cînd a fost strămutată din satul Poiana, comuna Ciulnița.

A fost ctitorită în anul 1737, la Poiana, inițial fiind amplasată în vale, pe malul rîului Ialomița. Însă ,după inundațiile grave de la mijlocul anilor 1970, s-a luat decizia ca biserica să fie strămutată pe deal, prima strămutare fiind realizată în 1979. Biserica deja nu mai era folosită încă de la începutul secolului XX, dar era încadrată ca monument istoric. În anul 2000, fondatorul și directorul muzeului de atunci, Răzvan Ciucă, împreună cu Consiliul Județean Ialomița și Episcopia Sloboziei și Călărașilor au decis să strămute, de data aceasta definitiv, biserica, în curtea muzeului. „Poienarii nici acum nu ne iartă, pentru că le-am luat biserica, era biserica lor. Într-adevăr, e biserică făcută, îngrijită de obște. În ea a funcționat prima școală din sat. Cel mai probabil, dacă mai rămînea acolo, nici fundația nu mai era din ea”, spune Elena Slujitoru, referent în cadrul muzeului.

Un alt element din patrimoniul muzeului este ferma model din comuna Perieți, monument de istorie agrară. Considerată cea mai mare fermă din estul Europei, este opera lui Aureliu I. Popescu, secretar general, în 1933, al Ministerului de Industrie şi Comerţ și director general la Monopolul Alcoolului din Ministerul de Finanţe.

Ferma cuprinde o suprafaţă de 5,4 ha şi 18 clădiri (conac, magazii, grajduri, turn de apă) etc. În perioada imediat următoare intrării în patrimoniul muzeului a acestui monument, din cauza lipsei fondurilor destinate întreţinerii, construcţiile au continuat să se deterioreze. Încercări de conservare au fost făcute pentru cele mai valoroase dintre ele, în scopul împiedicării infiltraţiilor: s-au înlocuit învelitori la acoperişuri şi s-au realizat tencuieli de protecţie. Totuşi, din cauza deficienţelor de concepţie şi execuţie, cele mai multe dintre construcţiile realizate în anii 1937 – 1949 au suferit degradări care impuneau intervenţii mai radicale.

Ferma a fost donată muzeului de către fiica vitregă a lui Aureliu Popescu, Ileana Stoianovici, care a fost moștenitoarea domeniului. Începînd din martie 2021, ferma se află în proces de restaurare și nu poate fi vizitată.

În afara muzeului sînt expuse două case tradiționale din lemn. Prima dintre ele este o casă tradițională din comuna Gheorghe Doja, județul Ialomița, iar cealaltă  este originară din județul Maramureș. „Geamurile casei sînt autentice, originale. Acoperișul este făcut de noi, la fel și odaia, dar am reușit să păstrăm elementele originale ale unei case tradiționale maramureșene. Am realizat de asemenea un fel de sistem de iluminat pentru această casă. Oricum, a trebuit să reușesc să identific multe dintre elemente ca să le pot replica aproximativ la fel”, spune Marian Ion.

Perspective

În anul 2022, Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia a avut un număr de peste 24.500 de vizitatori, iar pagina de Facebook a muzeului a avut peste 231.000 de accesări.

Întrebată dacă agricultura mai poate fi la fel de rentabilă ca în vremurile de altădată, Elena Slujitoru, referent în cadrul muzeului, spune: „Eu cred că încă este agricultură. Sînt ferme mari care au echipamente moderne, sînt dezvoltate. În județele Ialomița și Călărași cel puțin, nu există centimetru de pămînt care să nu fie lucrat. Ai un petec și tot faci ceva din el. Agricultură va fi cît vor fi oamenii dispuși să muncească, specialiști să ne călăuzească și ploaie cît trebuie. S-a investit mult, și-au luat oamenii silozuri, au terenuri de mii de hectare, își dau terenurile în arendă. De exemplu, o companie agricolă olandeză are teren de la Cocora (n.r. comuna Cocora, județul Ialomița), pînă pe la Padina (n.r comuna Padina, județul Buzău). Și la Gheorghe Doja, care este a doua cea mai mare zonă unde se produc pepeni, se comercializează în supermarket-uri. La ei încă nu a dispărut CAP-ul (n.r. Cooperativa Agricolă de Producție). E cantitate foarte foarte mare acolo”.

Rămîne de văzut cum va evolua agricultura în următorii ani. Dar faptul că există un muzeu dedicat agriculturii în România este un element care, cu siguranță, ne amintește că, odinioară, am fost grînarul Europei, și că putem construi și azi pe această tradiție.