Marți, 23 mai, începînd cu ora 13.30, în Aula „George Emil Palade” a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF) va avea loc ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa profesorului Friedrich Paulsen, de la Institutul de Anatomie Clinică și Funcțională, Friedrich Alexander – Universitat Erlangen – Nürnberg.
„UMF Iași va oferi titlul de Doctor Honoris Causa profesorului Friedrich Paulsen din cadrul Universității Erlangen din Nürnberg, Germania, pentru domeniul său de specialitate pentru care e recunoscut la nivel internațional – cercetarea privind sindromul ochiului uscat, disfuncția glandei Meibomian, afecțiuni ale glandelor lacrimale”, a declarat purtătoarea de cuvînt a UMF Iași, Ivona Burduja.
Prof. univ. dr. Friedrich Paulsen este în prezent profesor titular de anatomie în cadrul Universităţii Friedrich Alexander din Erlangen-Nürnberg (FAU) din 2010. A studiat medicina la Universitatea Christian Albrechts din Kiel (CAU). După ce și-a încheiat stagiul de practică la Clinica Universitară de Chirurgie Orală și Maxilo-Facială, a obținut un post de asistent la Institutul de Anatomie din cadrul Universității Christian Albrechts din Kiel. În 1997 a susținut teza de doctorat, iar în 2001 a primit calificarea postdoctorală în anatomie de la renumitul anatomist Bernhard Tillmann. La Halle, Friedrich Paulsen a fondat un centru de pregătire avansată pentru anatomie clinică. Cercetarea profesorului Paulsen se concentrează pe suprafața oculară și pe bolile suprafeței oculare.
A publicat peste 380 de articole în reviste listate PubMed, inclusiv Nature și Nature Neuroscience, are un indice Hirsch de 45 în Scopus și 56 în Google Scholar și se află printre primii 2% dintre cei mai citați oameni de știință din întreaga lume, conform clasamentului Stanford din 2022.
UMF Iași este una dintre cele mai vechi instituții de învățămînt superior medical din țară, înființată în 1879.
Niciun comentariu