Uniunea Scriitorilor din România (USR) – Filiala Iași, Uniunea Artiștilor Plastici – Filiala Iași și Asociația „Vespasian V. Pella” din Iași organizează sîmbătă, 11 martie, începînd cu orele 11, lansarea cărții Urîtul în artă, semnată de Vespasian V. Pella. Evenimentul va avea loc în Casa cu Absidă „Laurențiu Ulici” și va fi moderat de Cassian Maria Spiridon, președintele USR Iași. La manifestare vor fi prezenți și prof. univ. dr. Aurora Ciucă, președintele Asociației „Vespasian V. Pella” Iași, criticul de artă Maria Bilașevschi și criticul literar Marius Chelaru.
„Urîtul în artă este un studiu de estetică publicat de cel care avea să devină profesorul, juristul și diplomatul Vespasian V. Pella. Textul a apărut în două numere din Revista Arhiva, în 1916, cînd autorul său (de doar 19 ani) era student la Drept. Este prima ediție a acestei cărți, care conține, pe lîngă textul inițial al lui Pella, note, referințe, traduceri. De asemenea, am considerat utilă introducerea fotografiilor operelor de artă despre care vorbește autorul (unele dintre ele prea puțin cunoscute), pentru a oferi cititorilor posibilitatea unei mai bune înțelegeri a comentariilor”, a declarat prof. univ. dr. Aurora Ciucă.
Studiul, publicat la Editura Timpul, cuprinde însemnări despre lucrările lui Auguste Rodin, Donatello, Charles Corneille Auguste de Groux, Bartolomé Esteban Murillo, Diego Velázquez, Jan van Eyck, Frans Hals, Correggio, dar și despre poezia lui Charles Baudelaire.
Apariția volumului Urîtul în artă se înscrie în proiectele Asociației „Vespasian V. Pella” Iași, care și-a propus să publice lucrările diplomatului, în memoria sa.
Vespasian V. Pella a fost un jurist român, fondator al Dreptului penal internațional, diplomat și membru corespondent al Academiei Române. În perioada interbelică, a promovat noțiunea de proces penal internațional împotriva șefilor de stat găsiți vinovați de crime împotriva umanității, a conceput și susținut un sistem de justiție penală internațională pentru a preveni războiul, a pedepsi atrocitățile și a justifica drepturile politice și economice ale umanității.
Niciun comentariu