Lectoratul de Franceză al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), în parteneriat cu Institutul Francez din Iași vor organiza miercuri, 8 martie, începînd cu ora 18:00, o seară de poezie plurilingvă, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeilor. Aflat la a doua ediție, evenimentul cultural-artistic „Noapte de poezie plurilingvă” va cuprinde mai multe recitaluri de poezie francofonă și o expunere a tot ceea ce reprezintă scrierile feminine.
„În majoritatea programelor școlare, poeții care sînt studiați și promovați sînt aproape întotdeauna bărbați. Cu toate acestea, femeile nu sînt mai puțin poete decît omologii lor bărbați. Poezia înseamnă libertate. Prin această noapte de poezie multilingvă sărbătorim mai presus de toate libertatea de a scrie. Nu este un omagiu, este o evidențiere a femeilor poete din întreaga lume, a textelor și a vocilor lor. Nu trebuie să înțelegi sau să vorbești o limbă pentru a fi mișcat de o poezie. Uneori, melodia și ritmul sînt suficiente pentru a fermeca simțurile ascultătorului. Această seară este o călătorie la răscrucea dintre limbi, texte și lumi poetice”, a declarat Julie Corde, lector de limbă franceză a UAIC.
În cadrul manifestării vor fi expuse versurile celor mai cunoscute poete din țările francofone: Marie Uguay (Quebec), Euphrasie Calmont (Benin), Andrée Chedid (Egipt), Marcelle Koutchoukalo Tchassim (Togo), Déwé Gorodé (Noua Caledonie), Fadwa Soulaimane (Siria), Muriel Augry (Franța).
Prima ediție a evenimentului „Noaptea poeziei plurilingve” a fost organizată pe 6 decembrie 2022 de către Lectoratul de Franceză al UAIC. Scopul acestui eveniment este de a ajuta participanții să se familiarizeze cu diversitatea culturii francofone.
Ziua Internațională a Femeii este sărbătorită anual, la nivel global, pe 8 martie marcînd realizările sociale, economice, culturale și politice ale femeilor.
Sursă foto: www.ghidul-horeca.ro
Niciun comentariu