Sîmbătă, 17 decembrie, începînd cu orele 12.00, Asociația Culturală ,,Feed Back”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Muzeul Municipal ,,Regina Maria”, Uniunea Scriitorilor din România – filiala Iași și Asociația ,,Dreptul Basarabiei” organizează manifestarea „Unire prin literatură”, în onoarea academicianului Mihai Cimpoi. Evenimentul, dedicat aniversării de 80 de ani a criticului literar, va fi organizat la Palatul Braunstein. În programul manifestării sînt incluse un simpozion, o lansare de carte și un intermezzo muzical.
În prima parte a evenimentului va avea loc o discuție organizată, pe baza unor expuneri, cu genericul ,,Mihai Cimpoi, critic și istoric literar, filosof al culturii”, la care vor participa ca invitați prof. univ. dr. Lucia Cifor, prof. univ. dr. Simona Modreanu, acad. Ion Hadârcă, acad. Valeriu Matei, acad. Theodor Codreanu, Ștefan Mitroi, prof. univ. dr. Adrian Ghicov, conf. univ. dr. Paul Gorban, acad. Bogdan Simionescu și scriitorul Cassian Maria Spiridon.
În cea de-a doua parte a manifestării va fi lansat volumul Esența ființei, (Mi)teme și simboluri existențiale eminesciene, semnat de Mihai Cimpoi.
„ Este unul dintre cele mai complexe și importante studii despre Eminescu, fiind o privire foarte acribioasă a domnului Mihai Cimpoi asupra temelor și simbolurilor eminesciene. Viața, ființa, moartea, neființa, nodul tragic, limitele ființiale, angoasa, neliniștea, toate acestea sînt luate în discuție, privite oarecum din perspectivă ontologică. Deopotrivă, Mihai Cimpoi comentează teme și simboluri precum destinul, disperarea, nimicul, devenirea, mișcarea, voința, taina, cercul, lumea ca teatru, nihilismul, ființa și rațiunea, pînă la Eminescu și postmodernismul, curentul atît de larg de astăzi”, a declarat poetul și eseistul Daniel Corbu, directorul revistei de experiment literar „Feed Back”.
Manifestarea „Unire prin literatură” se află la cea de-a V-a ediție și de-a lungul timpului a omagiat personalități notorii precum Eugen Doga, Aurel Rău, Vasile Tărâțeanu.
Mihai Cimpoi este om de cultură, academician român, critic și istoric literar, eminescolog, redactor literar și eseist basarabean. În anul 2013 a primit titlul onorific de „Om Emerit al Republicii Moldova”, două decenii a fost ales președinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova. În 1991 a devenit membru de onoare al Academiei Române. Este membru titular al Academiei de Științe a Moldovei (1992), membru al Uniunii Scriitorilor din România. Între 1999 și 2001 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
Este autorul unor opere fundamentale, printre care O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia (în mai multe ediții) și Mihai Eminescu. Dicționar Enciclopedic. De asemenea, este autorul și realizatorul proiectului „Congresul Mondial al Eminescologilor”, lansat în 2012.
Sursă foto: www.news.ro
Niciun comentariu